În cursul zilei de ieri, poliţiştii IPJ Dolj au organizat o razie de amploare în pieţele agro-alimentare din Craiova în scopul prevenirii şi combaterii actelor de comerţ ilicite care aduc atingere intereselor cetăţenilor. Oamenii legii au aplicat sancțiuni de peste 300.000 lei și au confiscat peste 6.000 kilograme de fructe și legume pentru care comercianții nu aveau documentele legale.
Poliţişti de la Serviciul de Investigarea Fraudelor Dolj, împreună cu colegi de la toate Secţiile de Poliţie Urbană din Craiova au descins, ieri, în toate piețele din Craiova. Echipele de control au fost repartizate pe patru zone principale care au avut ca obiective cele mai importante pieţe agroalimentare din Craiova şi anume Piaţa Centrală, Piaţa Big Nou din cartierul Craioviţa Nouă, Piaţa Valea Roşie şi Piaţa Novaci. Poliţiştii au avut în vedere verificarea activităţii agenţilor economici, precum şi legalitatea activităţilor comerciale desfăşurate de persoane fizice independente şi producătorii agricoli autorizaţi.
Cu această ocazie au fost controlate peste 120 societăţi comerciale, 58 persoane fizice şi 60 producători agricoli. Totodată, echipele de control acţionat şi pentru verificarea legalităţii transporturilor de marfă fiind oprite pentru control şi verificate 93 mijloace de transport. „Activităţile poliţiştilor s-au concretizat în aplicarea a 60 de sancţiuni contravenţionale cu amendă a căror valoare totală s-a ridicat la suma de 389.360 lei, dintre care 47 sancţiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 R. În acelaşi timp poliţiştii au luat măsura confiscării a unei cantităţi totale de 6339 kg fructe şi legume, 600 fire garoafe şi alte produse alimentare şi băuturi răcoritoare, în valoare totală de 26.599 lei, a căror provenienţă nu a putut fi justificată de către agenţii economici”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.