Fratele preşedintelui, reţinut aseară de DNA

0
80

Preşedintele Traian Băsescu a spus ieri, cu lacrimi în ochi şi cu voce tremurândă, la încheierea declaraţiei de la Palatul Cotroceni pe tema scandalului în care este implicat fratele său, Mircea Băsescu, – în legătură cu care Antena 3 a făcut publice, miercuri seară, mai multe înregistrări audio-video din care reiese că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare – că între nevoia de consolidare a justiţiei şi reflexul firesc de a-şi apăra fratele alege consolidarea justiţiei. „Eu nu-l acuz (n.r. – pe fratele său, Mircea Băsescu), dacă îl va acuza cineva, aceasta va putea fi justiţia. Lucrul pentru care îl acuz deocamdată este anturajul în care a intrat. Închei asigurându-vă că între nevoia de consolidare a justiţiei şi reflexul firesc de a-ţi apăra fratele aleg consolidarea justiţiei”, a declarat şeful statului, adăugând că nu se va transforma într-un avocat al lui Mircea Băsescu. „Nu sunt dispus să cred decât în varianta justiţiei, şi nu în varianta fratelui meu. Nu pentru că nu am încredere în el, dar într-un stat de drept varianta justiţiei este cea adevărată. Aşa că nu mă voi transforma într-un avocat al lui, cu atât mai mult cu cât mi se pare că s-a implicat într-o zonă cu oameni în care nu ar fi trebuit să se implice”, a explicat Traian Băsescu. „Aş vrea să închei asigurându-vă că nu voi face nici un fel de intervenţie, la nici o instituţie a statului, pentru a-l proteja pe fratele meu. Este major, este responsabil pentru faptele lui şi dacă a săvârşit ceva ilegal va trebui să răspundă, ca orice cetăţean al României, în faţa legii”, a mai spus preşedintele.

În opinia premierului Victor Ponta însă, preşedintele Traian Băsescu ar trebui să demisioneze pentru a apăra ideea independenţei justiţiei. „Este momentul în care însuşi preşedintele trebuie să sprijine prestigiul şi independenţa justiţiei şi să renunţe la funcţia din care orice român poate să creadă că, într-un fel sau altul, influenţează aflarea adevărului şi sancţionarea celor vinovaţi. Independenţa şi prestigiul justiţiei trebuie să fie apărate de preşedintele ţării chiar şi prin acest sacrificiu personal, şi anume de a spune OK, renunţ la funcţia mea ca să nu spună cineva că de aia nu e anchetat fratele meu într-o situaţie în care oameni care au făcut mult mai puţin decât Mircea Băsescu sunt acum în faţa legii”, a spus Ponta. Întrebat dacă este luată în calcul suspendarea lui Băsescu în cazul în care acesta nu va demisiona, Ponta a răspuns: „Dacă preşedintele a făcut ceva, sigur că luăm în calcul o suspendare. Eu, din ce am văzut, nu a făcut el ceva”.

În cursul dimineţii de ieri, în timp ce ieşea din curtea casei sale, Mircea Băsescu a declarat că şeful statului este foarte supărat, precizând însă că el nu a luat nici un ban de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi nu a încercat să intervină pentru eliberarea acestuia. Potrivit lui Mircea Băsescu, preşedintele ştia despre cazul lui Bercea Mondial aşa cum „ştia toată ţara”, dar nu a intervenit la el pentru eliberarea acestuia. Întrebat dacă a vorbit cu fratele său de când a început acest scandal, Mircea Băsescu a răspuns: „Am vorbit, bineînţeles că este supărat, este foarte supărat. Este extraordinar de urât din partea postului Antena 3 că nu ne-a răspuns la telefon în timpul emisiunii şi că încearcă să arunce, să amestece în mocirla asta creată de ei preşedintele ţării. (…) Nu ştim nimic, nu am auzit nimic, trebuie să vedem şi noi interceptările alea, care, repet, au fost prezentate trunchiat, aiurea, care din 2012, care din 2011, care din 2013”. Mircea Băsescu a asigurat că nu a luat nici un ban de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi nici nu a încercat eliberarea acestuia. El a precizat că nu ştie nici măcar despre ce sumă este vorba, iar suma de 250.000 de euro la care face referire în înregistrare reprezintă banii pe care Marian Căpăţână îi datora familiei lui Bercea Mondial. „Eu nu am luat bani, doamnă. Eu nu am luat niciun ban (…) Erau în biroul celălalt (cei 250.000 de euro la care Mircea Băsescu se referă în înregistrare – n.r.), nici nu ştiu ce sumă era. Probabil că aşa am spus. Dar nu ştiu ce sumă era, pentru că era Marian Căpăţână cu plasa cu bani, la care mă şi refer, în biroul celălalt, aştepta să le remaburseze o parte din datoria pe care o avea la ei”, a mai spus Mircea Băsescu. Mircea Băsescu a fost citat ieri la DNA Central, pentru a fi audiat în dosarul în care fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, l-a acuzat de trafic de influenţă, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare. Ulterior, Mircea Băsescu a declarat că a fost citat la DNA în calitate de suspect. După audieri,     procurorii anticorupţie au decis reţinerea fratelui preşedintelui, care urmează să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul Bucureşti. Drept urmare, Mircea Băsescu a fost condus aseară în arest.