Eliberarea actelor de identitate, întreruptă timp de cinci zile

0
396

Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor (DPCEP) Dolj informează că, în perioada 23-27 iunie, la Serviciile Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Persoanelor nu pot fi soluţionate cereri de eliberare a actelor de identitate.

Potrivit unui comunicat de presă, pauza este impusă de lucrările efectuate la un nou sistem naţional integrat de introducere şi actualizare a informaţiilor legate de evidenţa persoanelor. Astfel, cererile care vor fi primite în această perioadă se vor soluţiona după data de 30 iunie, cu excepţia celor pentru înscrierea menţiunii de stabilire a reşedinţei și a celor depuse de persoane aflate în situaţii deosebite care nu dețin acte de identitate valabile.

Persoanele care au depus deja cereri sau vor depune astăzi nu vor fi afectate de această situaţie, ci, dimpotrivă, vor fi avantajate, întrucât Serviciile publice comunitare locale de Evidenţă a Persoanelor trebuie să asigure soluţionarea tuturor cererilor primite până la data de 20 iunie a.c., urmând ca actele de identitate să fie eliberate după data de 23 iunie a.c. fără nici un fel de restricţie”, precizează comunicatul de presă remis de DPCEP Dolj.