Ştiinţa zburdă în meciurile care nu contează: 4-1 cu Farul

0
743

Puţin interes pe “Ion Oblemenco” pentru un meci care a contat pentru Universitatea Craiova numai ca prilej de a debuta doi tineri, Sala şi Danciu, care au şi  lăsat o impresie bună. Ştiinţa a făcut încă o dată spectacol într-un meci fără importanţă. Miză era numai pentru Farul, care putea obţine locul 4 şi câteva sute de mii de euro în plus la împărţeala drepturilor TV. Când presiunea este minimă sau inexistentă, alb-albaştrii zburdă, dar în meciurile care contează, sunt copleşiţi, sunt depăşiţi şi, invariabil, îşi dezamăgesc fanii. Astfel de victorii nete au fost mai multe ca oricând, în acest campionat, dar parcă au avut mai degrabă rolul de a-i păcăli pe jucători şi pe fani, fiindcă, în momentele-cheie, Ştiinţa avea să clacheze.

Cu Farul, Roguljic a marcat al cincilea gol în alb-albastru şi l-a depăşit pe Koljic, deşi croatul a jucat mult mai puţin decât bosniacul. Vlădoiu a marcat în premieră pentru Ştiinţa şi îi poate da o bere lnişitit colegului cu pasa decisivă, Baiaram. “Dar din dar se face rai”, aşa că Baiaram avea să primească, la rândul său, assist-ul, de la Koljic. Tot Baiaram avea să-l pună în situaţie de gol pe Ivan, care luftase iniţial, dar este golgheterul Ştiinţei în acest sezon. Jefte punctase pentru oaspeţi în prima repriză, când Farul a avut şi o bară. Golgheterul Farului a profitat de o fază stupidă pe construcția Craiovei, cu Marius Constantin degajând direct in Nistor. Așadar, doi “puști” care trebuiau “testați” cu prilejul acestui meci fără țel. Situația hilară a semănat cu una din vremuri mai frumoase, cu aproape trei decenii în urmă, când Biță a tras în Călin și Știința își dădea autogol pe Parc de Princes, contra lui PSG.

Pentru Universitatea Craiova urmează meciul care poate salva de a mai rămas din sezon. Barajul pentru Conference League, cu FC Botoşani, este peste o săptămână, iar încă o decepţie e de neacceptat, fiindcă doza de toleranţă a fanilor s-a spulberat deja. Încă un eşec şi Ştiinţa şi se poate anula fără probleme campania de abonamente pentru sezonul următor. Nu neapărat că ar avea cineva speranţe pentru un parcurs solid în cupele europene sau pentru o campanie de achiziţii serioasă în vară, dar un eşec şi în ultimul obiectiv rămas ar transforma deziluzia în revoltă, tristeţea în ură, supărarea în indiferenţă.

Universitatea Craiova – Farul 4-1

Au marcat: Roguljic ’21, Vlădoiu ’24, Baiaram ’54, Ivan ‘90+3 / Betancor ’27.

Universitatea Craiova: Lazar – Vlădoiu, Găman. M. Constantin, Căpăţînă (Vătăjelu ’46) – Vînă (Ivan ’46), Nistor (Mateiu ’46), Roguljic (Sala ’46) – Cîmpanu (Danciu ’79), Koljic, Baiaram. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Farul: Aioani – Dussaut (Popescu ’60), Larie (Birzu ’73), Artean, De Nooijer – Ciobanu (Radaslavescu ’46), Nedelcu, Grameni (Borza ’60) – Pitu, Jefte, Sali (Moldoveanu ’46). Antrenor: Gheorghe Hagi.
Arbitru: Iulian Dima.