Subprefectul de Dolj, Mariana Venera Popescu, ex-deputat din partea etniei macedonene din România, membru prin efectul legii în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Dolj (ATOP) a avut astăzi, în şedinţa de lucru, o idee salutară, concretizată la Casa Universitarilor: o prezentare succintă a comunităţilor armeană, macedoneană, rromă. Premisa: nu poate exista o desăvârşită ordine publică, şi pace socială, într-un mare municipiu, decât într-un climat de deplină toleranţă. Care se întreţine, de noi toţi printr-un consistent spirit civic, respect reciproc al tradiţiilor şi obiceiurilor specifice. Au făcut prezentări succinte, cu iz istoric, lipsite de emfază, dar calde, riguros argumentate, doamnele Neacşu Satenik, din partea Uniunii armenilor, sucursala Craiova, Mariana Venera Popescu, din partea Asociaţiei macedonenilor din România şi Romeo Tiberiade din partea comunităţii rrome. Concluzia: mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Mai există încă versiuni cordiale ale luminii solare. Şi asta într-un moment în care lumea stă într-o tolerabilă –deocamdată- cumpănă. Mărturisesc că nu ştiam toate miciile colonii de macedoneni, armeni, greci –excepţional minispectacolul artistic de dansuri şi cântece tradiţionale oferite de formaţia Uniunii grecilor din Calafat, precum şi cel al Asociaţiei macedonenilor din Dolj- din teritoriu. Ştiu foarte bine că descrierea de mai sus poate suferi amendamente. Toleranţa socială între etnici e tonică, simplă, vitală, prin aportul tuturor, în planul respectării reciproce al colocvialităţii inocente. Şi asta, cum spuneam, într-un moment în care ritmul vieţii zilnice nu menajează nici el pacea interioară. Reflecţia e înlocuită tot mai des de emotivitatea barbară şi instinctul de conservare. Nu ne mai definim parcă, prin ceea ce suntem, ci prin ceea ce respingem. N-am să stărui asupra probelor istorice incontestabile ale existenţei seculare pe aceste meleaguri a armenilor, macedonenilor, de rromi nici nu mai trebuie amintit în acest context, de buna înţelegere cu doljenii –fiindcă la Dolj ne referim- făuritori de istorie comună, balcanică, europeană, universală. Una peste alta, comunităţile enunţate, nu foarte mari, participă efectiv prin elanul lor, buna dispoziţie, jubilaţie, la un tonus general, uneori agreabil, al comunităţii doljene. Prin solidaritatea lor curată, taclalele prieteneşti, coincidenţele riguroase, savorile melancolice. Împreună îngemănăm modele multiculturale, în care arhaicul se combină cu post-modernitatea, iar alinierea –pentru unii străveche doleanţă nord-atlantistă- nu şterge, ci menţine, ceea ce ne apropie. De când ne ştim.
