Invitat din Turcia, la Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova

0
885
Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova a avut, ca oaspete, în perioada 14 – 16 mai, un profesor universitar de specialitate de la Universitatea din Istanbul, în cadrul unor dezbateri care au avut ca teme dreptul internaţional al investiţiilor şi regimul internaţional al drepturilor omului.
Invitat al Facultîţii de Drept a Universităţii din Craiova a fost prof. Dikran Migirdic Zengînkuzucu, de la Departamentul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al „Istanbul Esenyurt University”. Dezbaterile de la Craiova au fost completate cu o serie de prelegeri destinate studenţilor masteranzi şi doctoranzi. Tematica a fost una variată, de la noile modificări constituţionale din Turcia până la aspecte ce ţin de regimul internaţional de protecţie a drepturilor omului şi de dreptul internaţional al investiţiilor. „Sunt foarte bucuros că am avut ocazia să vizitez Facultatea de Drept din Craiova, mulţumindu-i colegului, de la „Relaţii internaţionale”, prof. univ. Mădălin Ticu, Acest tip de contacte ne oferă o bună şansă pentru pentru interacţiune culturală şi academică, inclusiv pentru relaţionare. În cadrul acestei vizite, am încercat să prezint o serie de seminarii privind „noua constituţie turcă şi noul regim din Turcia”, respectiv evoluţiile şi viitorul dreptului internaţional al investiţiilor, precum şi soluţionarea litigiilor dintre state şi investitorii străini”, a precizat invitatul din Turcia.