Colegiul Naţional „Carol I” – 193 de ani de existenţă

0
864
Astăzi, Colegiul Naţional „Carol I” se află la ceas aniversar: sărbătoreşte 193 de ani de existenţă. Manifestările dedicate evenimentului vor debuta, la ora 10:00, la Filarmonica „Oltenia”, cu activităţi cultural – artistice, iar, la ora 13:00, pe baza sportivă a unităţii de învăţământ se vor desfăşura competiţii sportive tradiţionale, ceva de genul „Oxford – Cambridge”, între „Carol I” şi Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, sub sloganul „Prietenia”. „Suntem la ceas aniversar, iar, de-a lungul timpului, rezultatele obţinute de elevi, îndrumaţi de profesori de excepţie, au adus 52 de premii internaţionale, dintre care 17 medalii de aur, 22 de argint şi 13 de bronz. Foarte mulţi absolvenţi au devenit mari personalităţi, remarcate în diferite domenii, 52 dintre aceştia ocupând un loc în Academia Română. Este o onoare pentru noi toţi să facem parte din această prestigioasă unitate de învăţământ şi ne dorim să ducem mai departe succesul”, a precizat prof. Angel Cristian Stăiculescu, director al Colegiului Naţional „Carol I”.