Egipt: Un atac cu bombe contra unui autocar cu turişti lângă piramide!

0
436

 

Cel puţin 17 persoane, majoritatea sud-africani, dar şi egipteni, au fost rănite în urma unui atac cu bombe contra unui autocar cu 25 de turişti, la Guiseh – S-V – lângă celebrele piramide. Atacul de duminică, survine cu puţine zile înaintea Cupei Africii pe Naţiuni, găzduită de Egipt (21 iunie – 30 iulie). Turismul, crucial pentru economia egipteană a fost afectat prin instabilitatea politică şi atentatele care au început după revolta din 2011, aceasta conducând la căderea preşedintelui Hosni Mubarak după 30 de ani, aflat la putere. De la 14,7  milioane turişti în 2010, numărul vizitatorilor a scăzut la 5,3 milioane în 2016, şi 8,3 milioane în 2017. Marele muzeu al antichităţii egiptene ar urma să fie deschis în 2020, după mai multe amânări. Un atac similar celui de duminică s-a produs în luna decembrie a anului trecut, soldându-se cu moartea a trei turişti vietnamezi şi a ghidului egiptean.