Cândva, poate pe la începuturile sale, cel mai popular dintre sporturi, „regele” lor, cum s-a tot spus, va fi fost pretext şi prilej de recreaţie şi de divertisment, angajând, cu timpul, criteriul competiţiei ce va fi determinat, posibil, încet dar organizat toate celelalte atuuri vocaţionale ce aveau să-l dispute până astăzi între artă şi afacere. Câtă contingenţă ar avea cu arta e un aspect ceva mai particularizat, însă n-a lipsit, de un veac încoace, apelul la un astfel de atribut nemijlocit legat de câteva dintre marile nume a căror glorie a concurat nu o dată – şi a surclasat – pe cele ale unor staruri cinema ori ale unor politicieni intraţi în Istorie.
Cât despre afacere, lucrurile au fost, iar acum cu atât mai mult, infinit mai simple, mai… omeneşti, intrând voluptuos în perimetrul unei negustorii, deseori la limita legislaţiei, ba poate şi a unui bun-simţ, de altfel scos din orice ecuaţie atunci când preţul gloriei se traduce în patrimonii financiare uriaşe.
Arta, cât a rămas şi mai contează, a fost şi este cu succes concurată de mirajul afacerii. Aşa că n-ar trebui să mai surprindă partea de istorie a trucajelor unor partide, ba uneori chiar a unor campionate. Înainte de ’89, când nu era vorba de trocuri cu suport financiar (cu toate că nişte genţi diplomat plimbate pe la arenele fotbalului nostru intraseră deja în folclor!), aranjamentele îşi asociaseră factorul politic. Cine nu-şi aminteşte că o simplă, chiar cu suficiente argumente de legitimitate, opinie oferită tiparului cu privire la un meci al fostelor cluburi bucureştene arondate unor înalte cabinete de puteau costa locul de muncă, dacă nu chiar şi mai mult. Mai rămânea doar năduful obligatoriu „oral”, risipit prin birouri ori prin cârciumi, cu amendamentul de a evita orice identitate nominală.
Prin alte părţi, în care libertatea se mânca pe pâine, trucajele au luat alte forme, de cele mai multe ori, ca în Italia, acolo unde fotbalul e cu adevărat o industrie de invidiat, grupurile mafiote s-au insinuat în afacere şi, dacă ne gândim bine, nici nu se putea ca tocmai un astfel de sector, atât de popular şi de ispititor, să scape unei organizaţii vechi şi încă perene.
Cu trei ani în urmă, s-a declanşat un scandal chiar la nivelul Ligii I şi cu implicarea unor titraţi manageri, precum celebrul juventist Luciano Moggi, încă sub acuza de a fi „sponzorizat” nişte arbitri. Pe la Madrid, în staff-ul Realului, fitilul unor bombiţe de ilegalităţi aşteaptă flacăra chibritului. Şi vor mai fi încă multe şi nevrute prin labirinturile unui sport în care patimile ating frecvent cote maladive.
Toate aceste gânduri aparent răzleţe şi nevinovate mi-au venit în minte descoperind că ieri cele mai importante cotidiane italiene îşi deschideau numerele cu ştirea despre o nouă mafie, de data asta a pariurilor, pusă pe rolul justiţiei, ce-i drept, la eşaloanele mult inferioare ale fotbalului peninsular, adică la nivelul Ligii Pro şi al Seriei D.
În sine, dimensiunea „afacerii” e scandaloasă, fiind implicate cel puţin 33 de partide, cu 50 de arestări şi 70 de cercetaţi. Interesant este că partidele suspecte – un fel de a spune, fiindcă în realitate anchetele vorbesc deja de fapte – traversează întregul campionat ce stă să se încheie, de la o partidă desfăşurată pe 7 septembrie 2014 şi până la una din 19 aprilie a.c. Sunt, fireşte, publice numele formaţiilor (30), ale fotbaliştilor (8), antrenorilor (5), conducătorilor de cluburi (20) şi ai încă vreo 15 colaterali aflaţi în stadiul preliminar de investigaţii.
Două informaţii ies intrigant din cadrul acestor dezvăluiri.
Întâi, supoziţia, certă pentru anchetatori, dar încă lăsată în suspensie, că în miezul afacerii (a unei singure afaceri) s-ar afla faimoasa mafie calabreză Ndrangheta. Şi nici n-ar fi de mirare, din moment ce în ultimele luni presa ca şi o parte a clasei politice discută, cu dovezi făcute publice, despre infiltrarea mafiei meridionale, siciliene şi, mai ales, calabreze, în Nordul până nu demult rezistent la astfel de ispite, cu un centru „bossist” chiar la Milano.
Cea de-a doua informaţie ne aduce prezenţa numelui unei românce în topul celor 50 deja sub anchetă: Dan Ioana Delia, în postura de „interpretă” a lui Mauro Ulizio, fost conducător al clubului din Monza, deja demis în decembrie trecut pentru prejudicii aduse clubului.
Printre atâtea ştiri cu romi şi cu prostituate ce ne afectează, mai lipsea, iată, şi una în care o româncă să fie implicată în mafia fotbalului. De nu cumva o fi ajuns acolo tot pe filiera celorlalte, mai credibile, „profesiuni”. Asta şi pentru că, graţie regulilor sale atât de stricte şi consacrate secular, în mafie se intră aproape mai greu decât într-o Academie. De fotbal. Ori de artă.
