Zeci de victime în urma inundaţiilor din Balcani

0
344

Peste un sfert din populaţia de patru milioane de locuitori a Bosniei a fost afectată de cele mai grave inundaţii ce au lovit Balcanii în mai mult de un secol, a afirmat ieri ministrul de Externe bosniac, Zlatko Lagumdzija, relatează Reuters. El a declarat că peste 100.000 de case şi alte clădiri nu mai sunt utilizabile şi aproximativ un milion de persoane nu mai au acces la apă potabilă. „Consecinţele inundaţiilor sunt devastatoare”, a declarat Lagumdzija. În total, bilanţul inundaţiilor din Balcani a ajuns ieri la 45 de morţi, în timp ce există temeri privind o nouă creştere a nivelului apelor râului Sava, care ameninţă noi localităţi din Serbia şi Bosnia. Oraşul Savo Minic, de unde au fost evacuaţi aproape în totalitate cei 26.000 de locuitori, se află în continuare sub ape, situaţie înregistrată în zeci de localităţi din nord-estul Bosniei. În oraşul Bijeljina a fost cerut ajutorul voluntarilor pentru a întări digurile cu saci de nisip. Între timp, nivelul apelor a început să scadă la Maglaj şi Doboj, care au fost inundate în totalitate. Din cauza alunecărilor de teren, autorităţile au avertizat împotriva unor posibile deplasări ale câmpurilor de mine antipersonal datând din războiul intercomunitar (1992-1995), al căror număr este estimat la 120.000. În Croaţia, mai multe mii de persoane au fost evacuate în estul ţării, în special din localitatea Gunja, invadată de ape, a relatat televiziunea locală. În Serbia, sinistraţii au fost găzduiţi în centre speciale, inclusiv la Belgrad, unde primesc ajutor din partea voluntarilor de la Crucea Roşie. „Ceea ce ni s-a întâmplat se produce o dată la o mie de ani, nu la 100 de ani. Am reuşit să evităm o catastrofă încă şi mai gravă datorită unei bune organizări”, a spus premierul sârb Aleksandar Vucic. Între timp, ajutorul internaţional continuă să sosească în Serbia şi Bosnia. Un avion al Naţiunilor Unite a aterizat ieri dimineaţă la Belgrad, iar o echipă de salvatori francezi a ajuns în noaptea de duminică spre luni în capitala Serbiei. Şi România se alătură ajutorului internaţional.