Pregătirile pedeliştilor pentru alegerile locale şi parlamentare din 2012 sunt în toi. Este evident pentru oricine că pentru a rămâne la putere liderii PDL sunt capabili de orice. Au inventat Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii şi s-au folosit de Programul de dezvoltare a infrastructurii rurale pentru a împărţi fonduri publice pe criterii politice. De o bună perioadă de timp PDL încearcă destructurare sistemului de căi ferate din România, cu scopul clar al falimetării Companiei Naţionale de Căi Ferate “CFR” SA, pentru ca apoi să fie vândută aceleaşi clientele politice, prin privatizări cu „ dedicaţie”.
Feroviarii au oprit lucrul, miercuri dimineaţă, şi două ore au fost în grevă de avertisment, timp în care circulaţia pe calea ferată a fost blocată, iar trenurile de călători au staţionat în gări sau pe traseu. Nemulţumirile sindicaliştilor sunt multe, dar cea mai arzătoare este legată de faptul că nu s-au înţeles cu reprezentanţii companiilor feroviare în cazul încheierii noilor contracte colective de muncă. Aşa că au decis să respecte calendarul protestelor anunţate. Aceştia spun că nu acceptă diminuarea salariilor şi nici disponibilizări colective. Preşedintele Federaţiei Mişcare-Comercial, Gheorghe Frăţică, a declarat că protestul are loc pentru că nu au fost semnate contractele de muncă la CFR Călători şi CFR Infrastructură. Contractele colective de muncă au expirat la 31 ianuarie a.c., iar sindicaliştii au avut mai multe runde de negocieri cu reprezentanţii celor două companii. Ar fi fost şi greu ca liderii de sindicat să se înţeleagă cu reprezentanţii companiilor pentru că scopul guvernanţilor nu este acela de a rezolva problemele angajaţilor ci de a mai aduce nişte sume importante la partid şi pe spinarea celor de la CFR. Şi pentru asta au şi creat un cadrul legal, în spatele căruia îşi vor desfăşura afacerile cu clientela portocalie.
Afacere cu fier vechi pentru clientela PDL
În urma unei analize a Departamentului pentru Transporturi şi Infrastructură, liderii Partidului Social Democrat au atras atenţia asupra celei mai nouă ţintă a Guvernului Boc, care a devenit liniile de cale ferată pe care, printr-o hotărâre de guvern făcută publică în data de 3 mai 2011, doreşte să le închidă. În spatele unei aparente restructurări şi desfiinţări a unor linii dezafectate sau a unor tronsoane nerentabile, se află, de fapt, o deja „ tradiţională” afacere cu fier vechi, care se va dovedi foarte avantajoasă pentru clientela PDL abonată la contracte cu statul român.
Şinele de cale ferată transformate în mită electorală
Prin Hotărârea de Guvern aflată pe agenda Guvernului Boc, se vor închide şi trece ”din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţie, valorificării şi după caz casării mijloacelor fixe rezultate în urma închiderii”, aşa cum se prevede în articolul 3 şi în anexele detaliate ale hotărârii, 1.500 de km de cale ferată. Un metru liniar de cale ferată cântăreşte între 33 şi 65 de kilograme de fier, iar o tonă de fier se vinde, în piaţă, cu, aproximativ, 300 dolari. Dacă linia de cale ferată este tăiată la 1.5 metri, atunci preţul pe tonă devine 400 dolari. Dacă este depozitată, dar nedebitată, atunci costul este de 250 dolari pe tona de fier. Astfel, din această operaţiune ar rezulta nişte sume de bani semnificative, care se intenţionează a fi folosite pentru clientela de partid a PDL, în pregătirea campaniei electorale din 2012, şinele de cale ferată transformându-se în finanţare pentru mita electorală oferită în alegeri.
La nivel mondial se investesc sume notabile în dezvoltarea reţelei de transport
Comisia de Dialog Social de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a respins, într-o şedinţă extraordinară, în 7 aprilie, proiectul de Hotărâre pentru aprobarea închiderii unor părţi din infrastructura feroviară proprietate publică a statului, partenerii sociali considerând că sunt necesare programe pentru întreţinerea liniilor propuse pentru a fi închise. Companiile de cale ferată din Europa şi-au exprimat şi ele asentimentul pentru reevaluarea listei cu linii propuse a fi închise, subliniind importanţa infrastructurii asupra creşterii economice şi a continuităţii vieţii sociale. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii nu a ţinut cont de recomandări şi, în luna mai 2011, împreună cu guvernul, au revenit cu o nouă formă a acestei hotărâri, în care se specifică faptul că banii rezultaţi în urma închiderii acestor linii se vor constitui într-un cont special al CNCFR SA, care vor fi folosiţi la reabilitarea altor tronsoane de căi ferate, fără a se preciza care anume, când şi în ce constau aceste lucrări de reabilitare. Partidului Social Democrat a cerut ministrului Anca Boagiu renunţarea la această decizie şi luarea, cât mai rapid, a măsurilor potrivite pentru rentabilizarea căilor ferate din România, transportul feroviar fiind, la nivel mondial, o verigă strategică a reţelelor de transporturi.