Comitetul executiv al Conferinței privind viitorul Europei, format din reprezentanți ai Parlamentului European, ai Consiliului Uniunii Europene și ai Comisiei Europene, lansează platforma digitală multilingvă a Conferinței privind viitorul Europei, invitându-i pe toți cetățenii UE să contribuie la conturarea propriului viitor și a viitorului Europei în ansamblul său. Platforma este disponibilă în 24 de limbi și le permite astfel cetățenilor din întreaga Uniune să împărtășească și să facă schimb de idei și opinii prin intermediul unor evenimente online.
Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a declarat: „Platforma reprezintă un instrument-cheie care le permite cetățenilor să participe și să aibă un cuvânt de spus cu privire la viitorul Europei. Trebuie să ne asigurăm că vocile lor vor fi auzite și că vor contribui la procesul decizional, în pofida pandemiei de COVID-19. Democrația europeană, de natură reprezentativă și participativă, va continua să funcționeze orice s-ar întâmpla pentru că pe ea se bazează viitorul nostru comun.”
Prim-ministrul Portugaliei, António Costa, în numele președinției Consiliului, a declarat: „A sosit momentul ca cetățenii noștri să își împărtășească activ ideile și principalele preocupări. Discuția nu ar putea avea loc într-un moment mai potrivit. Trebuie să ne pregătim acum pentru a ieși din această criză și mai puternici și pentru a fi gata în clipa în care vom depăși pandemia. Sperăm să continuăm să construim împreună Europa viitorului, o Europă mai echitabilă, mai ecologică și mai digitală care să răspundă așteptărilor cetățenilor noștri.”
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Sănătatea, schimbările climatice, locurile de muncă bune și durabile într-o economie din ce în ce mai digitală, starea societăților noastre democratice: îi invităm pe cetățenii europeni să își facă auzită vocea, să își exprime preocupările și să ne spună care este Europa în care doresc să trăiască. Prin această platformă pentru cetățeni, toată lumea va avea posibilitatea de a contribui la conturarea viitorului Europei și de a interacționa cu alte persoane din întreaga Europă. Este o ocazie excelentă pentru cetățenii europeni să se reunească în mediul virtual. Vă invităm să participați la dezbatere! Împreună, putem construi viitorul pe care ni-l dorim pentru Uniune.”
Conferința privind viitorul Europei reprezintă un exercițiu de democrație deliberativă fără precedent, deschis și incluziv. Scopul acesteia este să le ofere cetățenilor din toate categoriile sociale, din întreaga Europă, un cuvânt mai greu de spus în legătură cu ceea ce așteaptă ei de la Uniunea Europeană, iar opiniile lor ar trebui apoi să contribuie la orientarea direcției viitoare a UE și a politicilor sale. Președinția comună s-a angajat să ia măsuri în urma rezultatelor conferinței.