Organizarea unor centre de vaccinare în cadrul companiilor

0
376

Premierul Florin Cîţu se întâlneşte astăzi, la Guvern, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri pentru a discuta despre organizarea unor centre de vaccinare în cadrul companiilor. Tot astăzi, şeful Executivului are o întâlnire cu reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi ai asociaţiilor ale pacienţilor pe tema campaniei de vaccinare. La ambele reuniuni vor fi prezenţi preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii şi vicepreşedinte CNCAV Andrei Baciu.

“Dacă vrei să meargă mai bine, faci tot efortul să meargă mai bine. Trebuie să găsim soluţii. Aşa cum v-am spus, m-am întâlnit cu organizatorii de evenimente, m-am întâlnit cu cultele, m-am întâlnit cu toată lumea. Am avut şi cultele, vă daţi seama, să susţină campania de vaccinare”, a spus premierul Cîţu.