Şase milioane de dosare medicale electronice sunt funcţionale

0
340

În prezent, aproximativ şase milioane de dosare electronice sunt activate în sistemul informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Atunci când se va finaliza procesul de implementare a documentului, acesta va funcţiona alături de cardul de sănătate şi reţeta electronică, urmând să reducă, potrivit autorităţilor, birocraţia din sistemul sanitar. 

Dosarul electronic de sănătate conţine informaţii medicale relevante privind starea de sănătate a pacientului, informaţii care au ca obiectiv sprijinirea medicului în activitatea sa de îngrijire a pacientului. Datele sunt colectate de la toţi furnizorii de servicii medicale cu care acesta a intrat în contact şi sunt organizate pe criteriul relevanţei medicale. Dosarul de sănătate este organizat pe cinci secţiuni: sumar pentru situaţii de urgenţă, istoric medical, antecedente declarate de pacient, documente medicale, date personale.

Beneficii pentru pacienţi şi medici

Dosarul electronic de sănătate le va permite pacienţilor să păstreze într-o formă standardizată şi să administreze informaţiile medicale introduse de furnizorii de servicii medicale. Datele clinice şi rezultatele investigaţiilor şi tratamentelor vor putea fi organizate pe diverse criterii şi categorii. Documentul permite accesarea sigură şi protejată a informaţiilor medicale din orice locaţie printr-o conexiune la internet şi asigură accesul privat şi securizat la datele medicale înscrise în sistem. De asemenea, permite oferirea sau limitarea accesului la datele personale şi facilitează urmărirea evoluţiei stării de sănătate şi asigurarea continuităţii în procesul medical. Oferă transparenţă actului medical şi îmbunătăţeşte controlul asupra activităţii furnizorilor de servicii medicale şi reduce semnificativ timpul de acces la informaţii medicale necesare în situaţii de urgenţă.

Şi pentru medici dosarul oferă o serie de avantaje. În primul rând, o bază de date sintetică şi sistematizată care cuprinde istoricul medical al pacientului consultat, investigat şi/sau tratat. Totodată, asigură suport complet şi cu acoperire legală pentru diagnostic, investigaţii şi tratamente; acces facil, rapid şi securizat la informaţia medicală existentă în sistem din orice locaţie, în orice moment; reducerea timpului de luare a unei decizii medicale corecte şi eficiente; intercomunicare facilă şi standardizată între medicii şi/sau între furnizorii de servicii medicale; îmbunătăţirea calităţii îngrijirilor şi reducerea numărului de erori medicale; asigurarea continuităţii în procesul medical, prin monitorizarea rezultatelor investigaţiilor şi tratamentului recomandat; sursă esenţială de informaţii medicale despre pacient în situaţii de urgenţă.

Costurile administrative ar putea fi reduse

Pentru instituţii, avantajele dosarului electronic sunt reprezentate de constituirea unei arhive electronice care eficientizează accesul la informaţii; administrarea şi eficientizarea unităţilor medicale; managementul unitar al pacienţilor în cadrul diverselor sisteme; evitarea investigaţiilor şi procedurilor suplimentare, costisitoare şi uneori dăunătoare pacientului; creşterea calităţii actului medical prin suportul informativ oferit structurilor administrative locale şi centrale; reducerea costurilor administrative; grad mare de integrare a datelor între diverse sisteme informaţionale din sistemul medical public sau privat; eficienţă în utilizarea resurselor din partea CNAS, a Ministerului Sănătăţii sau altor finanţatori ai sistemului medical.

Accesul pacienţilor la propriul dosar electronic de sănătate se poate realiza prin intermediul matricei de securitate care se eliberează pacienţilor de către medici, în baza cardului de sănătate sau a actului de identitate. Medicii au acces la datele şi informaţiile din dosar ale pacientului pe baza unui certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, certificat înregistrat la casa de asigurări de sănătate. Pacientul poate vedea oricând dacă i-a fost accesat dosarul de sănătate, cine a avut acces şi la ce nivel.