Meci de fotbal caritabil: Jose Mourinho…mai devreme pe Old Trafford!

0
293

Eliberat de griji, încă din decembrie anul trecut, când s-a despărţit de Chelsea, portughezul Jose Mourinho va conduce o selecţionată engleză, într-o partidă cu scopuri caritabile în profitul UNICEF, la 5 iunie a.c., la Manchester, au precizat astăzi, organizatorii. Anunţat pentru sezonul viitor, pe banca tehnică de la Manchester United, deşi se vorbeşte şi de PSG, antrenorul portughez ar putea lua cunoştinţă, mai devreme, cu Old Trafford, stadionul care va găzdui partida. Echipa sa va întâlni o selecţionată compusă din jucători internaţionali condusă de italianul Claudio Ranieri, de la Leicester City, foarte aproape de a câştiga Premier League. Jose Mourinho a mai antrenat o selecţionată mondială în 2014, cu care a câştigat  o partidă de asemenea în scopuri caritabile.