Când resentimentele prevalează remuşcărilor

0
116

O dezbatere neconvenţională la televiziune, avându-l invitat pe fostul preşedinte al ţării, Traian Băsescu, rămâne din cale afară de pretenţioasă şi riscantă în acelaşi timp, presupunând consistente preparative premergătoare. Din prudenţă. De la formatul emisiunii, la invitaţii ajutători, care trebuie să fie, între altele, „tari de înger”, cum se spune, mai ales când îţi propui „trimiterea în corzi” a invitatului, unul greu de clătinat, oricum, pentru că are antrenamentele la zi, un mental puternic şi abilităţi de invidiat. Starea de vremelnică slăbiciune este doar amăgitoare. Paradoxal, vineri seara, la Realitatea TV, în emisiunea scriitorului Octavian Hoandră, susţinut de ziarişti cu rezonabile cărţi de vizită, între altele cu lecturi bogate, precum Costi Rogozanu, Florin Poenaru (autorii volumului „Epoca Traian Băsescu”), Iulian Leca şi, lângă aceştia, universitarul Mircea Coşa, echipă întărită pe parcurs, prin descălecarea în platou, a lui Bogdan Rareş, venit din Parcul Herestrău, şi, apoi, intervenţia telefonică a lui Cosmin Guşă, cel care s-a dezlănţuit a fost … Traian Băsescu. Scoţând-o bine la capăt. Lăbărţându-se formatul emisiunii, fără un chestionar agreat anterior de părţi, mare lucru nu s-a înţeles, fiindcă invitaţii ajutători abia au mai deschis gura. Mircea Coşa s-a predat repede, nesuportând tensiunea dialogului contondent, iar polemica „fără ură” s-a purtat pe toate aşa-zisele teme de discuţie. Neelaborate suficient, intervenţiile insidioase, chiar dacă aveau schepsisul lor, nu l-au îndoit pe Traian Băsescu, prins în mrejele autoeroizării lirice, care atunci când se simte „încercuit”, jigneşte nemilos şi invariabil. Oricum, vineri seara, nu s-a ars, cât să-l usture o vreme. Interogaţiile, deloc empatice şi abile, unele cu răspunsuri incluse, nu au conferit decât imaginea unui ping-pong al unor jucători nervoşi. Meritul emisiunii: pentru prima dată după zece ani, de fost apărător al democraţiei, Traian Băsescu a avut în faţă jurnalişti deloc comozi, deloc predispuşi la tămâiere, poate nu suficient de robuşti psihic, riscând doar asalturi nediferenţiate. Părerile, după emisiunea menţionată, au fost împărţite: unii au opinat că dezastrul a fost de-o parte, alţii că dezastrul a fost de partea cealaltă. Nici una din teze nu stă suficient în picioare. În schimb, Traian Băsescu îşi poate adăuga „la palmares”, care nu îi este indiferent, şi „starea presei”, pe care a lăsat-o moştenire succesorului său. Şi dacă nu a avut niciodată structura mentală a unui jucător de bridge, nu a refuzat, în schimb, mentalitatea unui şmecheraş de Bucureşti, încercând să prostească lumea, ba că ar fi fost un vizionar de talie, mai ceva ca Angela Merkel, ba că a citit bâlciul lumii cu ochiul lui Balzac şi ar asculta cacofoniile mitologiilor ideologice cu urechea unui Stendhal. Nu are remuşcări, ci doar resentimente. Geniul jurnalistic oricum l-ar fi lăsat indiferent. Nebănuindu-l că a citit bestseller-ul lui Barack Obama, „Îndrăzneala de a spera”, (Ed. Rao, 2008), să reproducem o căinţă a senatorului Robert C. Byrd (stins din viaţă între timp), pe când era decanul de vârstă al Senatului american, „personificarea Senatului”, la 87 de ani, a cărei viaţă fusese o luptă între „impulsuri opuse, un amestec de întuneric şi lumină”, simţind gustul puterii, potrivit propriei biografii, la 20 şi ceva de ani, ca membru al Ku-Klux Klanului: „Ştiţi, am un singur regret. Nesăbuinţa tinereţii (…). Nu mai aştept decât mila lui Dumnezeu, într-adevăr”. O singură observaţie: în 2004, spre sfârşitul anului, Realitatea TV, proaspăt achiziţionată de Sorin Ovidiu Vîntu, de la Silviu Prigoană, cu un comando de buni jurnalişti, s-a constituit într-un jucător neaşteptat de eficient, susţinându-l pe Traian Băsescu în alegerile prezindenţiale. Toate faptele bune se uită.