Doljul pe scurt, foarte pe scurt

0
517

Vremea bună din ultima săptămână le-a permis doljenilor să pornească în forţă campania agricolă de primăvară. Câteva mii de hectare au fost cultivate în doar câteva zile cu porumb, floarea-soarelui, plante furajere şi legume. Pe lângă îndeletnicirile agricole, în alte comune, autorităţile locale au demarat campanii de împădurire, în zonele cu teren degradat. Tot în această perioadă primăriile sunt preocupate de realizarea unor lucrări edilitare cum ar fi refacerea drumurilor, dar şi introducerea reţelelor de apă şi canalizare.   

 

20.000 de dafini vor fi plantaţi la Valea Stanciului

Patru hectare de teren aparţinând comunei Valea Stanciului vor fi împădurite până la sfârşitul lunii. Acţiunea a început în forţă săptămâna aceasta şi se va încheia pe 30 aprilie a.c., peste 50 de persoane lucrând zilnic în cadrul proiectului de împădurire. Cele patru hectare vor fi populate cu peste 20.000 de dafini sălbatici, iniţiativa autorităţilor locale fiind motivată de faptul că în zonă terenul este degradat, existând oricând posibilitatea de a se produce alunecări.

«Campania pe care am început-o ieri (n.r. – joi) şi o vom desfăşura până pe data de 30 aprilie am intitulat-o „NOUĂ NE PASĂ”. Investiţia nu a fost făcută pe banii Primăriei, ci prin intermediul reprezentanţilor Asociaţiei Producătorilor Agricoli Dolj care au sponsorizat acţiunea. Este prima campanie de acest gen care are loc la noi în localitate», a declarat Ion Gîngioveanu, primarul comunei Valea Stanciului.

Primarul localităţii a anunţat că în toamna acestui an va mai fi demarată o acţiune de împădurire, mult mai amplă, de data aceasta urmând să fie plantaţi arbori pe o suprafaţă de 26 de hectare de teren.

 

Lunar, un TIR cu coşuri împletite pleacă de la Mârşani

Constantin Ghencioiu

Dincolo de îndeletnicirile agricole specifice zonei, la Mârşani autorităţile, dar şi localnicii, s-au orientat şi către alte activităţi economice. Spre exemplu, fosta uscătorie de tutun a statului a fost reamenajată, păstrându-şi însă domeniul de activitate. Închiriată unei societăţi comerciale, aceasta asigură loc de muncă pentru 30 de persoane, majoritatea femei. În plus, mai mulţi localnici şi-au manifestat intenţia de a deschide la Mârşani, în viitorul apropiat, un atelier de marochinărie şi unul de croitorie. Tot în comună, o societate din Sălaj şi-a deschis o secţie de împletituri din plută.

„Fac mai multe tipuri de coşuleţe pentru fructe, legume şi flori care merg la export. Se lucrează intensiv. Lunar pleacă câte un TIR cu marfă din Mârşani. Oamenii au început şi muncile agricole, pentru că vremea le permite acest lucru. Deja se pregătesc terenurile pentru porumb. Tot în această perioadă, oamenii se îngrijesc de cartoful timpuriu, în Mârşani cultivându-se 500 hectare”, a declarat Constantin Ghencioiu, primarul comunei Mârşani.

 

 

Primarul comunei Călăraşi: „Suntem în plină campanie agricolă”

Vergică Şovăilă

Comuna Călăraşi se află în plină campanie agricolă de primăvară. Floarea-soarelui a fost deja semănată, pe aproximativ 200-300 de hectare. În aceste zile se munceşte intens şi la semănarea porumbului, care la Călăraşi se întinde pe o suprafaţă de 800 de hectare anual. Pepenii verzi au început să fie puşi în tunel şi, potrivit estimărilor, se va ajunge la 1.000 de hectare cultivate.

„Suntem în plină campanie agricolă. Se lucrează pe toate fronturile. S-a semănat deja floarea-soarelui, pe aproximativ 200-300 ha, şi plantele furajere – lucernă, ovăz. Tomatele la solar s-au prins şi ele şi au început să facă floare. Se lucrează la tăierea viilor şi la săpat. Se munceşte în comuna Călăraşi, pentru că avem oameni vrednici. Cu livrarea produselor stăm mai rău noi. S-a tot promis un depozit pentru fructe şi legume în zona noastră, dar acum nimeni nu se mai interesează de acest lucru. Am trimis zeci de memorii către toate instituţiile statului, dar degeaba. Ne descurcăm aşa cum putem, important este să ne facem treaba bine”, a precizat Vergică Şovăilă, primarul comunei Călăraşi.

 

FOTO: primar bradesti racareanu

Brădeşti: Răsadurile de tomate, ardei şi vinete vor fi pe piaţă într-o săptămână

Ionel Răcăreanu

La Brădeşti pentru mulţi dintre localnici agricultura reprezintă singura sursă de venit. Nici cei care au un loc de muncă nu au renunţat însă la această ocupaţie şi în această perioadă sunt preocupaţi cu efectuarea lucrărilor agricole de primăvară. De altfel, după cum bine se ştie, o cantitate importantă din legumele cultivate în zonă ajung pe multe din pieţele din ţară şi sunt foarte apreciate. Cele mai multe terenuri cultivate sunt în satul Răcarii de Jos.

„Cred că într-o săptămână răsadurile de tomate, ardei şi vinete din Brădeşti vor fi pe piaţă. Sunt mândru de oamenii din comună, care nu se dau înapoi de la muncă şi an de an îşi lucrează terenurile. Nici noi la Primăria Brădeşti nu stăm degeaba şi în perioada următoare vom începe asfaltarea a 15 km de drum şi vom introduce canalizare pe 9 kilometri pe un proiect din fonduri europene pe Măsura 1.2.5. Nu avem timp să ne plângem de ceva, pentru că trebuie să muncim”, a spus Ionel Răcăreanu, primarul comunei Brădeşti.

 

 

Işalniţa: Blocul de locuinţe sociale va fi dat în folosinţă la vară

Ovidiu Flori

La Işalniţa au fost demarate lucrările de modernizare a drumurilor din comună, autorităţile anunţând totodată că, în perioada următoare, speră să înceapă şi a doua etapă de introducere a canalizării, un proiect foarte important pentru comunitatea locală. În plus, se vor finaliza lucrările de alimentare cu gaze şi de introducere a reţelei electrice la blocul de locuinţe sociale.

„Trebuie să finalizăm cât mai repede lucrările, pentru că ne dorim să îl dăm în folosinţă până la mijlocul acestui an, în iunie sau iulie cel târziu. Am finalizat bugetul comunei Işalniţa pe anul 2013. Am avut arierate pe anul 2012, în valoare totală de 12 miliarde de lei, şi ne bucurăm să anunţăm că cele mai multe dintre datorii au fost plătite. Sperăm că anul 2013 să fie unul bun şi să realizăm tot ceea ce ne-am propus”, a declarat Ovidiu Flori, primarul comunei Işalniţa.

 MARIN TURCITU şi RADU ILICEANU