Mircea Lucescu: “Louis Munteanu nu a avut performanţă internaţională”

0
60

La conferinţa de presă care a prefaţat meciul de debut în campania pentru Mondialul din 2026, cel cu Bosnia, programat mâine seară, la Bucureşti, selecţionerul României, Mircea Lucescu, a lămurit problema neselecţionării lui Louis Munteanu, atacantul lui CFR Cluj.

„Nimeni nu s-a gândit la perspectivă, nici conducerea CFR, să îi dai valoare unui jucător pe aducerea la națională. S-a întâmplat așa pe vremea lui Mititelu, Borcea, cu mine nu e așa. Eu mă gândesc la viitoarea generație, trebuie să ne gândim la jucătorii tineri, care o să vină, și Louis Munteanu și Matei Ilie sunt jucători la care mă uit cu multă speranță, i-am lăsat la tineret, au două meciuri importante, un turneu final, dacă ei fac performanță în vară și naționala de seniori va crește. Decât să stea ca rezervă, doar ca imagine, sau să joace câteva minute cu San Marino, am preferat cu Pancu să îl lăsam să joace aceste două amicale cu Portugalia și Olanda. Nu a avut o performanță internațională, am selectat 3 jucători cu calități diferite. Bîrligea, foarte puternic, Drăguș care este pe viteză, pressing senzațional, îl urmăresc de două săptămâni, a fost în toamnă, a marcat goluri importante și apoi Alibec care a ajutat echipa pe final de partidă, intră foarte bine, cu dezinvoltură; Sunt 3 jucători, să fi luat și pe al patrulea era deja prea mult. E adevărat că Bîrligea nu e 100% refăcut. Dacă cineva s-ar fi gândit la aceste probleme care mă frământă nu ar fi făcut astfel de declarații, aruncă responsabilitatea că jucătorul nu joacă, intervenție neprofesionistă, îl dezechilibrează pe jucător, pe mine nu, că eu știu ce am de făcut. Îl apreciez foarte mult, mă gândesc la el, să aștepte următoarea chemare, a marcat 20 de goluri, nu mă interesează pe mine, care e problema. Jucăm cu Bosnia, un meci foarte important, jucători care joacă în străinătate, grup foarte omogen, e foarte greu să faci schimbări între ei, să aduci unul nou și să îl bagi. Este mai complicat, au aceeași șansă ca noi, și Austria este o echipă foarte puternică, noi trebuie să găsim soluții să echilibrăm și să fim peste ei. Cei mai buni jucători sunt cei care sunt acum cu mine, un grup care își dorește performanța, noi de aici plecăm, ajutați de suporteri. Nu are legătură cu mine, nimeni nevrând să preia echipa națională, ăsta este rolul meu, restul nu mă interesează deloc. Știu că e responsabilitate, dar am speranța că o să reușim. Grupul este singurul nostru avantaj, de aici plecăm, sunt de 6-7 ani împreună, putem să lucrăm foarte serios cu ei, trebuie să îi fac pe ei atenți, concentrați” a spus Mircea Lucescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *