Persoanele fizice care realizează venituri din activităţi economice sau alte categorii de venituri vor depune la ANAF o singură declaraţie – Declaraţia Unică – care cuprinde toate informaţiile necesare privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate şi asigură simplificarea modului de stabilire şi declarare a obligaţiilor de plată. Termenul unic de plată va fi 15 martie anul următor pentru anul precedent (o singură scadenţă, în loc de cinci) cu posibilitatea de a face plăţi oricând în cursul anului până la termenul scadent, de 15 martie, inclusiv. În 2018, Declaraţia Unică se depune până pe 15 iulie.
Prin introducerea Declaraţiei Unice se elimină şapte declaraţii fiscale (D200, D 201, D 220, D221, D600, D604, D605). Se trece practic, de la un sistem în care informaţiile erau furnizate de contribuabili în declaraţii diferite, în scopul stabilirii impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale, la un sistem de declarare în care toate obligaţiile declarative ale contribuabililor sunt îndeplinite prin depunerea Declaraţiei unice. Aceasta va conţine informaţii atât despre venitul realizat în anul precedent, cât şi despre venitul estimat pentru anul curent şi va putea fi rectificată oricând până la termenul de plată.