Anchetatorii care examinează dispariţia, la 8 martie, a avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines având la bord 239 de persoane, cred că cel mai probabil avionul a zburat spre sudul Oceanului Indian, a declarat o sursă apropiată anchetei, relata ieri Reuters. Operaţiuni fără precedent de căutare a avionului dispărut, la care iau parte 26 de state, sunt în desfăşurare în două mari „coridoare”: unul nordic, din Laos spre Marea Caspică, şi unul sudic, peste sudul Oceanului Indian, de la vestul insulei indoneziene Sumatra la vestul Australiei. „Ipoteza de lucru este că avionul a zburat spre sud şi, mai mult, că s-a îndreptat către capătul sudic al coridorului aerian”, a menţionat sursa citată, referindu-se la o zonă de căutare din vestul Indoneziei până la coasta de vest a Australiei. Această viziune se bazează pe lipsa oricăror dovezi de la ţările din coridorul nordic care să indice că avionul ar fi intrat în spaţiul lor aerian şi pe faptul că nu au fost descoperite resturi de avion în căutările din partea superioară a coridorului sudic. China, care conduce căutările din coridorul nordic, alături de Kazahstan, a anunţat ieri că nu are încă nici un indiciu că avionul ar fi intrat pe teritoriul său.
Acasă Actualitate Actualitate externă Ipoteză în cazul dispariţiei zborului MH370: Avionul s-ar fi îndreptat spre sudul...