Pentru anul 2020, Bugetul judeţului Dolj va fi 138,42 milioane de euro

0
1589

Consiliul Judeţean Dolj se bazează anul acesta pe un buget de 138.420.000 de euro, adică peste 660 de milioane lei. La capitolul venituri, administraţia judeţeană estimează un buget de aproximativ  130 de milioane de euro, iar cheltuielile sunt estimate la 138 de milioane de euro. În ceea ce privesc veniturile, faţă de 2019, finanţările nerambursabile vor fi mai mari cu 57%, iar sumele defalcate din TVA plus cotele defalcate din impozitul pe venit vor fi mai mici cu 18% faţă de anul trecut. Mai exact, 75,33 milioane de euro vor fi atraşi prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II şi din proiecte pe fonduri europene iar 51,85 milioane euro din  sume defalcate din TVA şi cote defalcate din impozitul pe venit.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a prezentat ieri, alături de vicepreşedintele CJ Dolj, Oana Bică, jurnaliştilor structura bugetului pentru anul curent, priorităţile şi investiţiile care vor fi realizate până la finele acestui an. Şeful administraţiei doljene a spus că cel mai afectat domeniu va fi cel al sistemului de protecţie a copilului şi de asistenţă socială pentru persoanele cu handicap. Faţă de 2019, bugetul e mai mic cu 39%. „Dacă anul trecut, am pus pe primul loc sănătatea, anul acesta, domeniul transporturilor este prioritar. Jumătate din bugetul destinat cheltuielor va fi direcţionat către infrastructură. Mai precis 69,20 milioane de euro vor merge către Transporturi. Continuăm şi cu investiţiile şi avem alocate 105,4 milioanem de euro. Unul din cele mai importante proiecte este Modernizarea drumului 552 Craiova-Cetate. Vorbim de o investiţie de 49,4 milioane de euro şi de 67 de km de asfalt. Se va moderniza şi drumului 561 A Giurgiţa – Băileşti-Pleniţa. Este un drum destul de lung, de 70 de km şi investiţia pe măsură, 47,8 milioane de euro. Avem o problemă şi cu drumul Bulzeşti – limita judeţului Vâlcea şi asta pentru că pe acolo trec maşinile de mare tonaj. Încercăm să rezolvăm problema cu ajutorul Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Este un proiect de 8,2 milioane de euro. Demersul vine să completeze reabilitarea drumului judeţean 643 D, în condiţiile în care un alt tronson, tot cu o lungime de 8 kilometri, a fost deja modernizat, cu finanţare obţinută în prima etapă a PNDL”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj. 

Se va moderniza şi extinde parcarea de la Aeroport

Totodată se va moderniza şi drumul Dăbuleni- Amărăştii de Sus-limita judeţului Olt, fiind vorba de o investiţie de 17 milioane de euro, prin PNDL II, investiţie care vizează modernizarea drumului pe  tot traseul din judeţul Dolj, 27 de km. Se vor aloca bani şi pentru drumul Segarcea – Padea – Horezu Poenari, în jur de 13 milioabe de euro, fiind vorba de un proiect finanţat prin Programul Interreg România-Bulgaria, cele două tronsoane vizate au o lungime totală de 24,26 km. Şi de asemenea, drumul judeţean Cârcea – DN 65, unde vor fi investiţi 5,2 milioane de euro, tot prin Programul Interreg România – Bulgaria. „Investiţii substanţiale se vor face şi la Aeroportul Internaţional Craiova. Este vorba de 6,4 milioane de euro, toţi banii vin de la bugetul propriu al Consiliului Judeţean şi vizează extinderea celor două corpuri de clădire. Se va moderniza şi extinde parcarea de la Aeroport. Investiţia se va ridica la 540.000 de euro. Tot aici se va construi şi o unitate de intervenţie în situaţii de urgenţe. Este un demers aflat în curs de implementare, în parteneriat cu ISU Oltenia şi Primăria Vratza. Valoarea toatlă a proiectului este de 6,7 milioane de euro, părţii române îi revine suma de 3,7 milioane de euro. Desigur, nu lăsăm nici sănătatea fără investiţii. Modernizarea şi extinderea UPU este un proiect important pe agenda administraţiei judeţene. Este vorba de o investiţie de 5 milioane de euro, de asemenea din fondurile proprii ale CJ Dolj. Se vor face în continuare dotări  la Clinica de Cardiologie, iar la Clinica de Oncologie vom executa o reabilitare termică. În jur de 2,4 milioane de euro va costa amenajarea incintei Spitalului Judeţean. Proiectul prevede reconfigurarea unei zone cu suprafaţa totală de 4 hectare şi include modernizarea parcărilor existente, amenajarea spaţiului verde, reabilitarea aleilor, etc.”, a mai spus Ion Prioteasa. 

4,8 milioane de euro pentru Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc

Pe zona de cultură, proiectul cel mai important al anului 2020 este Casa Daianu, care va găzdui Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc. Un proiect de 4,8 milioane de euro, ce ar trebui finalizat în 2021, dar prin inscusinţa contructorului sunt şanse ca muzeul să se inaugureze la finele acestui an. Tot din bugetul judeţului, anul acesta se vor aloca bani pentru Centrul Internaţional Constantin Brâncuşi, cinci milioane de euro, investiţie aflată în derulare. O construcţie unică în lume. Tot din fondurile destinate Culturii, se va aloca un milion de euro pentru reabilitarea culelor de la Brabova şi Cernăteşti. Este un proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional.