Ce ştim noi despre Olanda este că guvernul liberal de la Amsterdam, condus de Mark Rutte, nu prea are Bucureştiul „la inimă”, sau asta lasă impresia, de mai multă vreme, fiindcă s-a şi exprimat, „ca vârf de lance”, în chestiunea admiterii în Schengen. Bun. Asta se ştia, s-a mai spus şi se va mai spune. Altceva reţine atenţia în prezent, semn că nu mai este urmă de îndoială: lumea se schimbă sub ochii noştri. În Olanda, alegerile din luna martie a.c. ar putea fi câştigate de Partidul Libertăţii (PVV), un partid de extremă dreapta, anti-imigraţie, anti-european. Liderul acestuia, Geert Wilders, şi-a lansat sâmbătă campania electorală cu un atac devastator contra „drojdiei marocane”, de care vrea să elibereze ţara pentru a o „restitui poporului olandez”. El s-a şi exprimat în faţa presei, după o baie de mulţime, în mica localitate Spijkenisse, la Sud de Rotterdam. Partidul Libertăţii (PVV) conduce în sondaje şi devansează „la mustaţă”, cu 2-4 locuri, actualul Partid Liberal (VVD) al premierului Mark Rutte, aflat la putere. Parlamentul olandez contează pe 150 de mandate. În decembrie anul trecut, deputatul Geert Wilders cerea interzicerea Coranului şi închiderea moscheilor, fiind acuzat de incitare la discriminare de un tribunal. În 2014 îşi întreba simpatizanţii dacă doresc marocani în Olanda. Problema este delicată, fiindcă marocani există în Ţările de Jos, ei fiind concentraţi însă la Molenbeek, o comună lipită de Bruxelles, cu 95.000 de locuitori. Johan Leman, un antropolog flamand, estimează că 60% din locuitorii comunei Molenbeek, sunt de origine marocană şi ajută mii de clandestini. În Belgia, comunitatea marocană contează pe 600.000 persoane, aproape 5% din populaţia totală a ţării. Doi ziarişti belgieni de investigaţie, Christophe Lamfalussy (mare reporter la Libre belgique) şi Jean Pierre Martin (mare reporter la RTL belgique), în recenta lor carte „Molenbeek sur Jihad” (Ed. Grasset, Paris, 2017), comentează geneza atentatelor sângeroase de la Paris, Bruxelles şi Nisa şi ajung cu documentarea la serviciul marocan de informaţii – FBI marocan –, rar accesibil presei. Că terorismul nu are naţionalitate, nu are religie şi că tineri din a treia generaţie de imigranţi sunt încă la periferia societăţii, toate acestea se ştiau, chiar dacă au mai fost expuse de Abdelhak Khiame, directorul Biroul central de investigaţie judiciară. Prezenţa ilegală a marocanilor este subestimată în Belgia şi Olanda. Un înalt magistrat ar fi făcut afirmaţia că există 50.000 de marocani ilegali numai în Belgia, dar nici o instituţie nu a validat această cifră. Radicalizarea a atins Europa în anii 1990. O primă fază de accelerare s-a înregistrat după invazia în Irak, în 2003, şi apoi în 2013, la un an de la începutul războiului din Siria. Ceea ce nu mai trebuie pus la îndoială este că jihadiştii, în tot ceea ce au făcut, au profitat de faliile în comunicare a serviciilor de informaţii europene. Şi iată o dovadă: Belgia nu a informat reţeaua Schengen că Salah Abdallah figura din martie 2015 în lista OCAM, care recenza suspecţii jihadişti. Să mai spunem doar un lucru: Martin Bosma, deputat PVV, considerat braţul drept al lui Geert Wilders, a declarat că partidul său, în caz de victorie, va căuta parteneri şi va fi foarte greu să îi găsească, deoarece toată lumea refuză să lucreze cu PVV. Lăsăm deoparte promisiunile liderului acestui partid că va diminua cu 1.000 de euro impozitul pe contribuabil. Dacă un lucru devine, pe zi ce trece, tot mai clar, este acela că nimic nu mai este clar. Optimiştii afirmă că Mark Rutte, care s-a dovedit mai puţin un bun premier, este în schimb un foarte bun conducător de campanie electorală şi nu va pierde alegerile.
