Primă audiție la Craiova cu o lucrare de Haydn, sub bagheta dirijorală a italianului Orazio Baronello

0
427

Seria de concerte „Să-l (re)descoperim pe Haydn”, inaugurată în toamna anului trecut de Filarmonica „Oltenia”, continuă  astă-seară, de la ora 19.00, cu un concert vocal-simfonic ce propune spre audiție două lucrări ale prodigiosului compozitor austriac. Este vorba despre Simfonia nr. 88 în Sol major, Hob.I:88 și, în primă audiție la Craiova, „Missa in Tempore Belli” pentru solişti, cor şi orchestră, Hob.XXII:9. Își dau concursul Orchestra Simfonică și Corala Academică ale Filarmonicii craiovene, cu Orazio Baronello (Italia) la pupitrul dirijoral, soliștii Anna Mirescu (soprană), Claudia Codreanu (mezzosoprană), Nicolae Simonov (tenor) și Ştefan Schuller (bas). Biletele pentru concert costă 15 lei și, pentru elevi, studenţi, pensionari, 10 lei.

Făuritor al şcolii muzicale vieneze, Joseph Haydn este unul dintre cei mai fecunzi şi mai influenţi compozitori de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Prodigioasa sa producţie simfonică, de un nivel artistic nemaiîntâlnit până la el, a contribuit la cristalizarea trăsăturilor fundamentale ale simfonismului clasic vienez. Pe lângă cele 104 simfonii, 36 concerte instrumentale şi numeroase uverturi, a mai scris peste 350 de lucrări pentru diferite formaţii de muzică de cameră, peste 60 de sonate pentru pian şi pentru vioară şi pian, precum şi lucrări instrumentale mai mici.

Scrisă în 1786, Simfonia nr. 88 în Sol major constituie o etapă importantă în cristalizarea concepţiei simfonice haydniene. „Chiar situarea ei – ax de simetrie între compoziţiile de gen pariziene şi cele londoneze – îi conferă unicitate, lucrarea fiind rezultatul unor acumulări progresive, revelate subtil în pagini muzicale de o extraordinară frumuseţe”, subliniază reprezentanții Filarmonicii craiovene.

Cealaltă lucrare care va fi cântată astă-seară, în premieră la Craiova – „Missa in tempore belli” („Missa în vreme de război”) – este  una dintre cele mai populare din cele 14 misse ale lui Haydn. A compus-o la Eisenstadt, în august 1796, în momentul de mobilizare generală a Austriei pentru război. Lucrarea a fost cântată pentru prima dată pe 26 decembrie 1796, în Biserica Piariștilor de Maria Treu în Viena. Lucrarea exprimă un sentiment antirăzboinic, chiar dacă nu există nici un mesaj explicit în text și nici un indiciu clar furnizat de compozitor. Însă construcția missei și atmosfera degajată se constituie într-un manifest care pledează pentru pace și armonie, subliniind ravagiile și ororile violenței și urii dintre oameni.

Orazio Baronello

În concertul din această seară, la pupitrul dirijoral se va afla Orazio Baronello (Italia), absolvent al cursurilor Conservatorului „Vincenzo Bellini” din Palermo – clasa de contrabas. Demonstrând abilităţi deosebite în domeniile compoziţiei şi dirijatului de orchestră, s-a perfecţionat și în aceste specializări atât la Roma, cât şi în cadrul Academiei din Pescara. Actualmente deţine funcţia de dirijor permanent al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti, fiind prezent cu regularitate în programele stagiunilor de concerte ale Orchestrei Naţionale Radio şi Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti.

        • Soprana Anna Mirescu a urmat cursurile Universităţii de Muzică din Bucureşti – secţia canto, clasa prof. Georgeta Stoleriu (promoţia 2006), urmate, tot aici, în 2007, de un masterat. În prezent este membră a Corului Naţional de Cameră „Madrigal” şi îşi continuă activitatea solistică.
        • Mezzosoprana Claudia Codreanu a absolvit Academia de Muzică Bucureşti (1991, clasa prof. Georgeta Stoleriu) și cursuri de specializare la Viena (1991-1996). A susţinut cu succes concerte, recitaluri şi spectacole de operă, azi fiind și lector univ. dr. la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti (secţia canto).
        • Absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, tenorul Nicolae Simonov este artist liric în cadrul Corului Academic Radio. A susținut  concerte, recitaluri și spectacole la Filarmonica „George Enescu”, Radiodifuziune și Opera Națională București, sub baghetele unor maeștri de prestigiu.
        • Basul Ştefan Schuller a absolvit Academia de Muzică Bucureşti – clasele de canto (prof. Dan Iordăchescu), oratoriu (prof. Emilia Petrescu), lied (prof. Pompei Hărăşteanu), regie (prof. George Zaharescu). A fost solist al Operei din Braşov (1995-2002) şi al Operei Naţionale Bucureşti (2002-2013).