Secretar de stat în Ministerul Transporturilor, „săltat” de DNA

0
293

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Valentin Preda a fost ridicat, ieri, de procurorii DNA, din faţa Ministerului Dezvoltării, au declarat pentru Mediafax oficiali din Ministerul Transporturilor. Premierul Victor Ponta l-a demis imediat pe Valentin Preda, au declarat surse oficiale. Potrivit surselor Realitatea TV, ar fi fost organizat un flagrant, în urma căruia au fost reţinuţi atât Valentin Preda, cît şi şoferul acestuia. Conform unor surse judiciare, secretarul de stat ar fi fost ridicat de procurorii DNA într-un caz în care se fac cercetări privind posibile fapte de corupţie legate de anumite contracte. Valentin Preda a fost văzut, recent, alături de ministrul Transporturilor, liberalul Relu Fenechiu, la masă în oraş. Cu doar o lună în urmă (pe 3 ianuarie), Fenechiu îl elibera din funcţie pe Preda, însă două săptămâni mai târziu Preda îşi relua postul. Preda este cunoscut ca un apropiat al lui Radu Mazăre. Drept urmare, pesediştii constănţeni au şi declarat ieri că „reţinerea abuzivă a lui Valentin Preda din faţa Ministerului Dezvoltării aminteşte de practicile poliţiei politice din Germania nazistă sau din Rusia lui Stalin” şi au subliniat încă o dată că secretarul de stat este susţinut în funcţie de PSD Constanţa. Preda era secretar de stat la Ministerul Transporturilor din mai 2012, potrivit Mediafax.