Un dezaxat sexual, arestat preventiv, pentru 30 de zile, după ce a violat o minoră de 13 ani

0
453

Un tânăr, în vârstă de 21 de ani,  din comuna Calopăr, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de viol și racolarea minorilor în scopuri sexuale a fost arestat preventiv. Acesta ar fi violat o fată , în vârstă de 13 ani.

Polițiștii din Segarcea au fost sesizați de un bărbat, din localitate, că, fiica sa de 13 ani, ar fi fost violată de un tânăr din comuna Calopăr. Din cercetările polițiștilor,  a rezultat  că, în perioada 20 decembrie 2022-04 ianuarie 2023, tânărul ar fi purtat mai multe discuții cu minora, pe o rețea de socializare, solicitându-i acesteia să se întâlnească în vederea întreținerii de relații sexuale. Pe 4 ianuarie, tânărul ar fi întreținut relații sexuale cu minora, în autoturismul acestuia, sub amenințarea publicării unor imagini compromițătoare cu aceasta. ” În cursul zilei de 17 ianuarie, tânărul a fost condus la audieri, iar, în urma probatoriului administrat,  polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și racolarea minorilor în scopuri sexuale. De asemenea, la data de 18 ianuarie, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a tânărului pentru 30 de zile”, se precizează în comunicatul de presă emis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj.