Cu trei luni înaintea alegerilor prezidenţiale din Franţa, Emmanuel Macron, a cărui ţară deţine preşedinţia Consiliului UE şi-a prezentat, ieri, în hemicyclul de la Strasbourg discursul vizând dosarele politice fierbinţi avute în vedere: salariul minim, reforma spaţiului Schengen, schimbările climatice, transformarea digitală, lupta împotriva migraţiei necontrolate, ingerinţa Rusiei în estul Europei, definirea unei busole strategice în materie de apărare, o nouă alianţă cu continentul african, aderarea Balcanilor Occidentali la UE ş.a.m.d.. Cu alte cuvinte viziunea sa privind Uniunea Europeană, cu suveranitatea europeană ca un fir roşu. Prezentarea succintă făcută de Roberta Metsola, noul preşedinte al Parlamentului European, şi omagiul adus fostului preşedinte David Sassoli, decedat recent, au fost singurele momente de consens unanim. Fiindcă, după discurs, reprezentanţii celor 7 grupuri parlamentare au avut intervenţii, în general, deloc convenabile lui Emmanuel Macron. Evident că referirile la escaladarea tensiunilor în vecinătatea imediată, revenirea la epoca războiului rece prin ameninţările cunoscute ale Rusiei în estul Europei, recursul la ameninţarea integrităţii teritoriilor, toate acestea au impus promisiunea unui nou dialog cu Rusia, în formatul Normandia. S-au mai făcut referiri la un nou parteneriat cu continentul african, dreptul la avort, care să fie trecut în cartea drepturilor fundamentale, relaţiile viitoare cu Regatul Unit. Referindu-se la solidaritatea europeană, care a permis salvarea de vieţi omeneşti în lupta cu pandemia de Covid-19 şi Omicron, Emmanuel Macron a spus că aceasta trebuie ranforsată, insistând pe rolul decisiv al UE în vaccinarea populaţiei. Cu siguranţă se aştepta la ceea ce a urmat, fiindcă toate contrele violente au venit din partea adversarilor săi politici, ecologistul Yannick Jadot, Manon Aubry (stânga radicală), Jordan Bardela, (Adunarea Naţională), aceştia reproşându-i frontal „divizarea Franţei” printr-un adevărat rechizitoriu, pe tema imigraţiei şi naţiunii. „Vreţi să deposedaţi naţiunile şi popoarele de ultimul drept care le-a mai rămas”. Chiar stilistica impecabilă a discursului, nu i-a fost de mare folos preşedintelui francez. „Noi suntem generaţia care redescoperă precaritatea statului de drept şi valorilor noastre democratice”, în referirea sa la ranforsarea valorilor democratice. De la Strasbourg, unde se afla pentru un miting, Jean Luc Melenchon, candidatul „Franţei tăcute” la prezidenţiale a găsit de cuvinţă că discursul a fost sărac în substanţă. La rândul său lidera grupului socialist din PE, Iratxe Garcia, a criticat individualismul preşedintelui francez, când i-a spus că „nu va intra în istorie prin talentul de orator” ci prin asentimentul popular, iar retragerea drapelului european de pe Arcul de Triumf din Paris n-a fost un bun semnal. Iratxe Garcia a estimat că Europa nu va fi puternică, decât dacă va fi capabilă să suprime sărăcia şi inegalităţile sociale. Emmanuel Macron avea 30 de ani la ultima preşedinţie franceză a UE în 2008, o preşedinţie confruntată cu criza georgiană şi cea financiară. Se spune că atunci, Europa, timp de un semestru, şi-a găsit numărul de telefon. Pe fondul campaniei electorale, pentru alegerile prezidenţiale, preşedinţia Consiliului UE nu este o promenadă, ci o bătălie cu pandemia şi o nouă criză geo-politică, ce pot derapa programul ambiţios al Parisului. În căutarea unei busole strategice a Uniunii Europene, Emmanuel Macron poate observa că nu o are nici în propria ţară. Şi peste toate îl aşteaptă o campanie electorală infernală, dar şi mari probleme la nivelul UE. Unele imprevizibile. Foaia de parcurs a Franţei este ambiţioasă, şi în calitatea sa de membru fondator al UE, Parisul se doreşte un mediator onest, în realizarea unui pact european de securitate colectivă.
