Primăria Craiova a definitivat portofoliul de proiecte UE

0
407

Primăria Craiova şi-a creionat lista de proiecte europene pe care se mizează în acest an. Cea mai avansată este lucrarea de reabilitare a fostei Case Rusănescu, cunoscută mai bine drept Casa Căsătoriilor, care se va transforma în muzeu, după modernizare. La capitolul cel mai stringent proiect se înscrie dotarea cu autobuze şi tramvaie a parcului auto al RAT Craiova, mijloace de transport pe care autorităţile încearcă să le achiziţioneze tot pe fonduri europene.

Deşi au anunţat că investiţiile îşi păstrează şi în acest an felia lor, de 14% din buget, autorităţile locale recunosc că tot fondurile europene sunt salvarea. Municipalitatea se laudă chiar cu un portofoliu de proiecte, dintre care unele sunt doar scrise, iar alte mult mai avansate. Cel mai înaintat dintre toate, la această oră, este, potrivit primarului Mihail Genoiu, proiectul de reabilitare a Casei Rusănescu – monument istoric, actualmente Casa Căsătoriilor. „Este în faza de analiză la Ministerul Dezvoltării, unde se cer planificări şi se ajustează diverse lucruri care se constată a fi neclare. Imediat ce va trece de această fază, se va proceda la depunerea cererii de finanţare”, a precizat edilul-şef al municipiului.

Reabilitarea termică a blocurilor continuă

Pe lista de proiecte europene ale Primăriei se mai află două pachete pentru reabilitarea termică a blocurilor – de 6 şi 5 blocuri. Au trecut de faza de întocmire a studiilor de fezabilitate şi sunt, la această oră, în preluarea documentaţiei de la executant şi depunerea lor mai departe, pentru cererea de finanţare. Primarul Mihail Genoiu a precizat că, în afara acestora, mai sunt în lucru încă 35 de blocuri, şi acestea aflate în diverse stadii cu elaborarea documentaţiilor. Joia trecută a fost şi ultima zi în care s-au mai depus oferte pentru reabilitarea termică a Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş”, lucrare care se face tot cu fonduri europene şi care a fost scoasă la licitaţie încă de anul trecut.

Autobuze şi tramvaie, cumpărate din bani europeni

Cel mai important proiect este cel pe care Primăria Craiova se pregăteşte să îl depună pe Axa 4.1, mijloacele de transport în comun. În planurile autorităţilor intră achiziţionarea a 30 de autobuze şi 15 tramvaie, evident toate noi. „Fişele tehnice au fost trimise spre analiză autorităţii de management, care verifică la ora aceasta şi prioritizează proiectul. Au termen până la sfârşitul lunii februarie, după care vor merge la ADR”, a detaliat primarul stadiul în care se află această iniţiativă. În paralel, municipalitatea vom pune pe SEAP şi caietul de sarcini pentru achiziţia de autobuze şi tramvaie de la bugetul local. „Proiectele merg în paralel, nu se mai aşteaptă cererea de finanţare aprobată de Ministerul Dezvoltării, prin ADR, ci se merge în paralel şi cu acordul-cadru de achiziţie a acestor mijloace de transport”, a menţionat edilul.

Cel mai important proiect: cartierul de locuinţe

Cu banii de la buget, autorităţile îşi propun să continue investiţiile în spitale. Potrivit primarului, va fi realizat un corp de clădire nou – ambulatoriu –  la Spitalul Filantropia. Tot acolo va fi reabilitată şi extinsă secţia de Hematologie. „Zilele trecute, am luat hotărârea ca, în acest capitol, să fie cuprins şi tot ce a mai rămas nemodernizat la spitalul de copii de la parc – subsol, parte exterioară şi acoperiş”, a precizat primarul Mihail Genoiu. Acesta a adăugat că se lucrează intens, în această perioadă, şi la cantonament, iar în ceea ce priveşte stadionul de atletism – un alt proiect care se face cu bani de la buget – este în derulare partea de proiectare, pentru care sunt depuse mai multe oferte. Pe acest palier al investiţiilor de la bugetul public, prioritatea o reprezintă însă continuarea lucrărilor la cartierul de locuinţe.