Vicepreședintele PSD, Lia Olguța Vasilescu: „Sunt persoane la care ne așteptam să plece din PSD Dolj”

0
341

Și din organizația de la Dolj a PSD sunt persoane care vor pleca către „noul PSD” al lui Mircea Geoană. Vicepreședintele PSD, primarul Lia Olguța Vasilescu, susține că numele acestora se cunosc, ei fiind cei care nu s-au implicat foarte mult în campania pentru prezidențiale.

Președintele PSD Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, că frământările care au loc acum în interiorul PSD nu vor avea repercusiuni la Dolj, dar că vor există câțiva membri care vor pleca din partid pentru a li se alătura lui Mircea Geoană și Marian Vanghelie. „Persoanele care vor pleca din organizaţia noastră erau persoane la care ne aşteptam să plece şi care nu au tras foarte tare nici în timpul campaniei electorale de la prezidenţiale, de exemplu, ca să fim foarte sinceri”, a declarat primarul Craiovei.

Lia Olguța Vasilescu spune, pe de altă parte, că îi vine greu să creadă că noul proiect politic ar putea ajunge la un prag de 25%, așa cum își propun inițiatorii. „Probabil că vor racola şi de la noi, probabil că vor racola şi de la celelalte partide, dar mie îmi este greu să cred că un nou proiect politic poate ajunge la 25% cât speră ei. Aţi văzut ce s-a întâmplat la ultimele cicluri de alegeri, şi la europarlamentare şi la cele prezidenţiale, practic bătălia se dă între cele două blocuri mari, PNL-ul la ora actuală care reuneşte dreapta şi PSD-ul. Ca să spui că iei 100 de parlamentari de la putere ca să îi duci în opoziţie, mie îmi este imposibil să cred, pentru că nu poţi să iei de la opoziţie 100 de parlamentari să îi duci la putere, darămite invers”.

Olguța Vasilescu îl susține 100% pe Victor Ponta

Primarul Craiovei susține că Mircea Geoană și Marian Vanghelie au fost excluși din partid pe baza unor motive „absolut reale” și că dacă nu ar fi avut loc aceste excluderi „la ora actuală întreg scandalul ar fi fost mutat în PSD. Or noi avem nevoie în această perioadă de linişte în care să ne facem curăţenie în propria ogradă astfel încât să atacăm în forţă alegerile din 2016”. Primarul Craiovei îl susține, pe de altă parte, 100% pe Victor Ponta, spunând despre acesta că este cel mai bun premier al României de după Revoluție. „Victor Ponta este, putem spune acum, cel mai bun prim-ministru de după Revoluţie încoace, pentru că şi-a respectat toate promisiunile electorale. Aduceţi-vă aminte că înainte de alegerile prezidenţiale se spunea că Victor Ponta nu va da pomenile electorale, mediul de afaceri a spus că vor creşte taxele şi impozitele la nivel naţional, că se va renunţa la cota de 16% ş.a.m.d. Ceea ce nu s-a întâmplat. Practic toate promisiunile electorale au fost respectate. La ora actuală, dacă ne uităm şi facem o comparaţie, este singurul Guvern care s-a preocupat atât de zona socială, cât şi de cea de investiţii. Judeţul Dolj, pe perioada cât era Emil Boc, a primit 25 miliarde la nivelul comunelor, anul trecut, pe perioada Guvernului Ponta, a primit 600 de miliarde”.

„Vom avea cel mai mare număr de delegați la Congres”

Organizația PSD de la Dolj este bine organizată și va avea cel mai mare număr de delegați la Congres, a spus Olguța Vasilescu atunci când a fost întrebată dacă Congresul PSD se va mai organiza. „Congresul va fi la termen fără nici un fel de problemă. Când va fi, noi suntem pregătiţi, suntem bine organizaţi, probabil că filiala noastră va avea cel mai mare număr de delegaţi la acest Congres şi vom vota în cunoştinţă de cauză nu numai pentru funcţia de preşedinte, dar şi pentru celelalte funcţii de vicepreşedinţi ai Biroului Permanent”. Cât privește rămânerea lui Victor Ponta la conducerea partidului, Lia Olguța Vasilescu a spus că nu vede un alt președinte decât acesta. „Sper din toată inima că va rămâne. Eu nu văd un alt preşedinte decât Victor Ponta, este prim-ministru în exerciţiu, va trebui să rămână lider de partid pentru că altfel va fi probabil o altă problemă în interiorul PSD. Și nu văd motivele pentru care ar trebui să îl schimbăm pe Victor Ponta. Numai pentru că nu le place unora de faţa lui, nu mi se pare un argument suficient”, a declarat vicepreședintele PSD, care a admis și faptul că în toate partidele este nevoie de o reformă. „Dacă există vreun partid politic care îşi închipuie că nu are nevoie de reformă, înseamnă că e un partid politic care are o gravă problemă”.