UE aprobă noi misiuni de securitate în Mali şi Republica Centrafricană

0
341
Federica Mogherini

Miniştrii de Externe din Uniunea Europeană (UE), reuniţi la Bruxelles, au aprobat, ieri, două noi misiuni de securitate în Africa, dând undă verde creării unei misiuni de pregătire a forţelor de poliţie din Mali şi iniţierii unei operaţiuni de reformă militară în Republica Centrafricană, transmite DPA. UE este deja activă în cele două ţări, care au fost scena unor conflicte armate în ultimii ani. În Mali, o lovitură de stat produsă în 2012 a fost urmată de un război de gherilă al insurgenţilor islamişti, în timp ce în Republica Centrafricană au avut loc constant ciocniri armate între comunităţile musulmană şi creştină. Misiunea UE din Mali, cu baza la Bamako, va pregăti şi consilia poliţiştii locali pentru a ajutat statul malian să asigure „ordinea constituţională şi democratică, să creeze condiţii pentru o pace durabilă şi să-şi menţină autoritatea pe întregul teritoriu al ţării”, se menţionează într-o declaraţie a miniştrilor de Externe ai statelor UE. Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a declarat că operaţiunea din Mali va contribui la implementarea unei soluţii pe termen lung pentru problemele de securitate din ţară. Mandatul misiunii UE din Mali se va încheia la 30 iunie 2017, pentru primul an fiind alocat un buget de 11,4 milioane de euro. În ceea ce priveşte misiunea de consolidare a sectorului de securitate din Republica Centrafricană (EUMAM), va fi necesară o decizie separată a UE pentru lansarea finală a operaţiunii. „EUMAM va oferi consiliere cu privire la reformele necesare pentru ca armata Republicii Centrafricane să fie mai profesionistă şi să aibă un caracter multietnic mai pronunţat”, a adăugat Mogherini. Misiunea va avea până la 60 de membri, iar bugetul său estimat pentru primul an va fi de 7,9 milioane euro.