Un nou concurs de intrare în Rezidenţiat se va organiza în primul trimestru al acestui an pentru ocuparea posturilor rămase vacante în urma desfăşurării sesiunii din 20 noiembrie 2011.
Pe data de 25 martie a.c. va avea loc concursul la care sunt aşteptaţi toţi cei care nu au reuşit intrarea în Rezidenţiat în sesiunea din toamna anului trecut. În limita locurilor disponibile, după susţinerea examenului, aceştia vor putea să devină apoi rezidenţi. „Au mai fost posturi şi locuri în cadrul mai multor centre universitare. La Craiova s-au ocupat şi posturile şi locurile. În anumite centre au mai rămas însă, iar Ministerul Sănătăţii a decis să organizeze un concurs general ce se va desfăşura într-un singur loc”, a declarat dr. Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.
Absolvenţii facultăţilor de Medicină, Farmacie şi Medicină dentară au susţinut anul trecut, pentru prima dată, concursul de Rezidenţiat în sistem descentralizat. Acesta s-a desfăşurat, sub forma unui test-grilă cu 200 de întrebări, în şase centre universitare: la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Craiova şi Târgu Mureş.
Potrivit regulamentului, medicii, dentiştii şi farmaciştii care devin rezidenţi pe locuri au posibilitatea să încheie un contract individual de muncă pe perioadă determinată, egală cu durata rezidenţiatului, cu unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile pentru rezidenţiat. Pe de altă parte, cei care devin rezidenţi pe post încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.