Investiţii în viitor, la Întorsura

0
322

“Mai avem destule lucruri de făcut în comună… Este târgul de săptămână, care ar trebui împrejmuit şi acoperit, ne-am dori să pietruim, dacă nu reuşim să asfaltăm, toate străzile din comună, însă am vrut ca la şcoală şi la grădiniţă să iasă totul bine, copiii de la noi să fie instruiţi în condiţii optime, pentru că ei reprezintă viitorul…”, mai spune Constantin Camen.

În condiţiile unui an de criză şi a unor bugete de austeritate, mai sunt localităţi în judeţul Dolj care investesc în… viitor. Mai precis, în grădiniţe şi şcoli, pentru ca cei mici, cei care acum fac primii paşi în viaţă, să se bucure de condiţii cel puţin bune, să poată creşte frumos şi să devină nişte oameni cu care comunitatea lor să se poată mândri. Este cazul comunei Întorsura, unde autorităţile locale au reuşit să facă din şcoală şi din grădiniţă locuri al căror prag cei mici să-l treacă cu drag.

E foarte greu să împarţi bani puţini la proiecte multe, proiecte ce au la bază nevoile oamenilor dintr-o localitate. De câţiva ani însă se poate spune că autorităţile locale din multe comune doljene se specializează pe această linie, încercând să facă tot ce se poate pentru dezvoltarea comunităţilor. Aşa se întâmplă şi în comuna Întorsura. Este o localitate micuţă, care numără, acum, puţin peste 1.600 de suflete. Însă toţi aceşti oameni au nevoi, îşi doresc şi merită să trăiască în condiţii decente, motiv pentru care autorităţile locale s-au luptat să dezvolte infrastructura în localitate.

Programul de investiţii pentru anul în curs este unul ambiţios, însă multe dintre obiective pot fi realizate întrucât demersurile necesare au fost pornite de anul trecut. Astfel, urmează să se organizeze licitaţia pentru construcţia reţelei de alimentare cu apă, ce se va întinde pe o distanţă de 17 kilometri şi va cuprinde două puţuri forate la mare adâncime, iar în primăvară se aşteaptă asfaltarea în comună, proiectul fiind deja avizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. În plus, va fi realizată şi reţeaua de canalizare în localitate şi o staţie de epurare, autorităţile având depuse şi două proiecte la Ministerul Mediului şi Pădurilor – este vorba despre înfiinţarea unui parc comunal şi de amenajarea plantaţiei de duzi din localitate, care se întinde pe câteva hectare şi care trebuie îmbunătăţită, împrejmuită, autorităţile intenţionând să creeze acolo şi un loc de joacă pentru copii.

Şcoala şi grădiniţa, modernizate anul trecut

Însă autorităţile se mândresc foarte tare cu faptul că au reuşit să reabiliteze Şcoala cu clasele I-VIII “Gheorghe Popescu” din localitate şi grădiniţa, cărora le trec pragul, zilnic, peste 150 de şcolari şi preşcolari. “Să ştiţi că într-adevăr ne mândrim cu ceea ce am reuşit să facem la şcoală. Cred că şi în Craiova sunt unităţi de învăţământ care nu arată aşa. Am reuşit, anul trecut, să reabilităm întreaga clădire, să asigurăm apă curentă şi să construim un grup sanitar modern. Şcoala a fost acoperită şi împrejmuită cu gard, iar cadrele didactice s-au ocupat şi au amenajat laboratoare de informatică şi de biologie”, ne-a explicat primarul comunei Întorsura, Constantin Camen. Iar drept mărturie că şi elevii apreciază condiţiile ce le sunt oferite, pe holul instituţiei de învăţământ era amplasat un panou plin cu o parte din diplomele obţinute de aceştia pe parcursul anului trecut. Profitând de vacanţa de iarnă, la grădiniţă se aduceau diverse îmbunătăţiri, autorităţile dorind să realizeze şi aici un nou grup sanitar modern şi să amenajeze încă o sală de clasă pentru grupa pregătitoare.

Vrând-nevrând, în momentul în care treci pragul grădiniţei din comuna Întorsura, parcă te întorci în timp şi te cuprinde veselia. Pe pereţi te întâmpină personaje zâmbitoare din basmele copilăriei şi tot felul de grafice frumos colorate cu activităţile care trebuie desfăşurate zilnic. Covoraşe pe jos, măsuţe pline cu jucării, toate curate şi împodobite cu beteală sclipitoare, semn că cei mici s-au pregătit cum se cuvine pentru vizita lui Moş Crăciun înainte de vacanţă.

46 de decese şi doar 3 naşteri, anul trecut

Şi pentru că localnicii sunt microbişti înflăcăraţi, iar echipa de fotbal a comunei, “Viitorul Întorsura”, le oferă şi satisfacţii, întrucât ocupă locul al II-lea în Elită, autorităţile s-au ocupat şi de construcţia unei baze sportive care să-i atragă şi pe tinerii din localitate să practice sportul. Lucrările au fost demarate anul trecut şi, cam în două luni, s-ar putea finaliza dacă totul merge bine. Astfel, pe lângă stadion vor exista şi o pistă de alergare, vestiare pentru sportivi şi, bineînţeles, tribune pentru spectatori.

Şi aici majoritatea localnicilor trăieşte din roadele pământului. Pe raza localităţii sunt peste 2.800 de hectare de teren arabil, pe aproximativ 70% din această suprafaţă fiind semănat deja grâu. Oamenii îşi fac griji însă, pentru că zăpada care ar fi trebuit să acopere acum plantele lipseşte cu desăvârşire, din pricina secetei una din asociaţiile agricole fiind nevoită să întoarcă 200 de hectare semănate cu rapiţă în toamnă. Populaţia este în scădere, pe parcursul anului trecut fiind înregistrate 46 de decese şi numai 3 naşteri. Şi tocmai pentru că sunt multe persoane în vârstă, în apropierea Primăriei a fost deschisă o brutărie, unde lucrează 12 localnici şi de unde cei care nu mai pot să-şi facă pâine acasă se aprovizionează zilnic. Oamenii au şi farmacie, şi dispensar, beneficiind astfel de toate serviciile care le sunt necesare traiului. Mai sunt destule de făcut, după cum recunoaşte şi primarul Constantin Camen, însă totul depinde şi de banii alocaţi la buget, iar în această privinţă, cel puţin până acum, veştile nu sunt prea bune…