„Vestele galbene”: Primă excepţională pentru forţele de poliţie

0
412

Adunarea Naţională a Franţei a votat, în noaptea de marţi spre miercuri, o primă excepţională în favoarea forţelor de ordine, dar şi a personalului prefecturilor, ce au fost mobilizate în ultimile săptămâni în cadrul mişcării „vestelor galbene”. Deputaţii au adoptat un amendament al guvernului care prevede o primă excepţională de 300 euro ce va fi acordată fiecăruia din cei 111.000 poliţişti şi militari care au participat la operaţiuni. Costul măsurilor luate se ridică la 33,3 milioane euro. Personalul prefecturilor, circa 5.000 de funcţionari, va primi o primă excepţională de 200 euro, efort financiar care se ridică la un milion euro.