Conform IPJ Dolj, ieri, în jurul orei 1015, poliţişti din cadrul Poliţiei oraş Bechet au fost sesizaţi de către o femeie din comuna Ostroveni, despre faptul că a fost implicată într-un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale, produs pe D.N. 54 A, în oraşul Bechet. Cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat că, în data de 18.12.2017, în jurul orei 1015, Alexandru B., de 20 de ani, din comuna Sadova, în timp ce conducea pe DN 54A un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, s-a angajat în depăşirea unui alt autoturism condus de Elena C., care efectua virajul la stânga şi a intrat în coliziune cu aceasta. După producerea impactului tânărul a părăsit locul producerii accidentului. Autoturismul i-a fost încredinţat spre a fi condus pe drumurile publice de către Nelu N., din comuna Sadova.În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faţă de Alexandru B., şi Nelu N. alegându-se tot cu dosar penal, pentru încredinţarea unui vehicul spre a fi condus de o persoană despre care ştia că nu posedă permis de conducere.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord