Hara-kiri cu tiki-taka

0
380

Brazilienii de la Santos au fost masacraţi ieri la Yokohama de campioana Europei

FC Barcelona le-a ascuns obiectul muncii magicienilor mingii. Câştigătoarea Copei Libertadores, formaţia braziliană FC Santos, nu a avut replică în faţa stilului tiki-taka, fiind umilită în finala Mondialului Cluburilor, disputată la Yokohama. O posesie zdrobitoare, de 75 la sută, încununată de 3 goluri, plus o bară ar fi rezumatul primei reprize, în urma căreia catalanii au ucis meciul care teoretic ar trebui să desemneze cea mai bună echipă din lume. Neymar a fost anonim, iar după o jumătate de oră de chin antrenorul lui Santos a renunţat la unul dintre cei 5 fundaşi pentru a-l introduce pe Elano, schimbare care nu a adus nimic nou însă în joc. Barca s-a comportat ca şi cum a avut în faţă o echipă oarecare, pasând năucitor din careul lui Valdes până aproape de linia porţii adverse. Până la urmă Santos a încasat un „careu” de goluri, ripostând doar prin două ocazii în partea secundă ale vedetei Neymar, care s-a molipsit de „sindromul CR7” în faţa Barcelonei. Messi a descis scorul cu o „scăriţă” ingenioasă şi tot el l-a închis după ce l-a driblat scurt pe Rafael, care nu a apucat nici măcar să-l faulteze. Între timp, Xavi, cel care îl asistase pe Messi la prima reuşită, majorase diferenţa cu un şut din mijlocul careului, iar Fabregas încheiase cu bară-gol o fază în care Barcelona confiscase pentru minute întregi mingea. Pericolul a venit din orice direcţie pentru Santos, atât prin combinaţiile uluitoare pe centru ale mignonilor Iniesta, Messi şi Xavi, dar şi de pe extreme, acolo unde Thiago Alcantara şi mai ales Dani Alves au slalomat irezistibil.

Ole, Leo!

Cel mai bun jucător al finalei a fost declarat Leo Messi, autor al unei duble şi al unei prestaţii, ca de obicei, încântătoare, tot argentinianul primind şi trofeul de cel mai bun jucător al turneului. Dacă va înscrie şi în Cupa Spaniei contra lui Hospitalet, în ultimul meci din 2011, Messi poate deveni al doilea jucător din istorie care marchează în toate cele 6 competiţii dintr-un sezon. Primul a fost coechipierul său Pedro Rodriguez, care a reuşit această performanţă în 2009. Xavi, Puyol şi Neymar au fost şi ei premiaţi de cuplul Blatter-Platini, înainte ca acelaşi Puyol, căpitanul Barcei, să ridice trofeul acordat campioanei. Acesta s-a alăturat Ligii Campionilor, Supercupei Europei, titlului în Primera şi Supercupei Spaniei, doar Cupa Regelui fiind ratată anul acesta de echipa de pe „Nou Camp”, care a reuşit însă „Marele Şlem” acum doi ani. Finala mică a fost câştigată de formaţia Al Sadd din Qatar, care a trecut cu 5-3 la lovituri de departajare de japonezii de la Kashiwa Reysol, în 120 de minute neînscriindu-se vreun gol.

 

FC Barcelona – FC Santos 4-0

Au marcat, Messi 17, 82, Xavi 24, Fabregas 45.

FC Barcelona: Valdes – Dani Alves, Puyol (83 Fontas), Pique (60 Mascherano), Abidal – Xavi, Busquets, Iniesta – Fabregas, Messi, Thiago Alcantara (78 Pedro). Antrenor: Josep Guardiola.

FC Santos: Rafael – Danilo (32 Elano), Dracena, Bruno Rodrigo, Durval, Henrique –  Arouca, Leo, Ganso (83 Ibson) – Neymar, Borges (78 Kardec). Antrenor: Muricy Ramalho.

Cartonaşe galbene: Pique, Mascherano / Ganso, Edu Dracena.