Tricolorii au încheiat anul cu o victorie netă

0
291

Anul 2024 a fost încheiat de naţionala României în nota în care el s-a desfăşurat, tricolorii obţinând un succes clar, 4-1 cu Cipru, pe Arena Naţională, în meciul care a încheiat prezenţa noastră în nivelul al treilea al Ligii Naţiunilor, în care nu trebuie să mai revenim. Deşi partida cu Kosovo n-a fost decisă oficial, cel mai probabil vom primi fireasca victorie cu 3-0 la “masa verde” şi vom avea maximum de puncte, 18, la terminarea Ligii Naţiunilor. Contra Ciprului, intens-solicitatul la naţională, Bârligea, a marcat după câteva zeci de secunde, Răzvan Marin a reuşit dubla, urcând pe locul 2 în topul golgheterilor acestei ediţii de Nations League, după Haaland, iar Coman a închis tabela. Tricolorii au trecut şi printr-o perioadă de emoţii, la 2-1, dar arbitrul ne-a liniştit finalul prin uşurinţa cu care a eliminat un cipriot, iar noi am profitat din plin. Acum aşteptăm grupa de Mondiale, unde vom fi extraşi din urna a doua, datorită parcursului bun din Liga Naţiunilor.

„Trei puncte foarte importante, ne-am consolidat poziţia de câştigători ai grupei. A fost un joc foarte bun în prima repriză, mai puţin bun in prima parte a repriziei a doua. Am terminat bine, cu un joc rapid. Din păcate în defensivă am făcut nişte greşeli care l-au pus în prim plan pe Niţă, care şi astăzi a fost extraordiunar. Nu sunt atât de mulţumit, nu-mi place să văd că echipa mea comite greşeli în apărare. Sunt  şi lucruri pozitive. Le-am spus să tragă repede la poartă şi să surprindem şi asta a făcut Bîrligea. Sunt mulţumit de debutul lui dar putea să facă mai mult”, a declarat Mircea Lucescu.

România – Cipru 4-1 Au marcat: Bîrligea 2, R. Marin 42, 80, Coman 83 / Pittas 52.

România: Niţă – A. Raţiu, Drăguşin (A. Burcă 67), Paşcanu, Bancu – R. Marin, M. Marin (Fl. Coman 67), Olaru (Şut 67) – I.Hagi, Bîrligea, Mihăilă (Al. Mitriţă 84). Selecţioner: Mircea Lucescu

Cipru: Demetriou – Karo (Antoniou 46), Andreou, Laifis, Anderson Correia – Loizou, Spoljaric (Charalampous 46), Artymatas, Kakoulli (Pittas 46) – Tzionis (Makris 74), Sotiriou (Panagiotou 79). Selecţioner: Sofronis Avgousti.

Cartonaş roşu: Laifis 77.

Arbitru: Luca Pairetto (Italia).