Migranţi afgani, prinşi la Moldova Veche

0
414

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Veche – I.T.P.F. Timişoara au depistat opt persoane din Afganistan care au încercat să intre în ţara noastră din Serbia, traversând fluviul Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni gonflabile cu motor.

În data de 18.11.2021, în jurul orei 09.00, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Veche, județul Caraş Severin, a avut loc o acțiune privind prevenirea și combaterea migrației ilegale în zona de competenţă.

Astfel, colegii noştri au depistat pe malul românesc al Dunării, în dreptul km fluvial 1.036,3, opt persoane străine, care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Imediat, persoanele în cauză au fost conduse la Spitalul orăşenesc Moldova Nouă unde li s-a făcut triajul epidemiologic şi apoi  la sediul sectorului pentru verificări.

În cadrul cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt o familie din Afganistan, (mamă, tată și patru copii minori) și alți doi conaționali. Cetăţenii străini au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România cu o ambarcaţiune gonflabilă cu motor.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă, în cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea parchetului de pe lângă judecătoria Moldova Nouă, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.