Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei: “De luni, şcolile vor fi deschise în format fizic, în toate localităţile cu rata de infectare mai mică decât 3 la mia de locuitori, indiferent de procentul de vaccinare a personalului din învăţământ”

0
361
În toate localitățile cu rata de infectare sub 3 la mie, indiferent de rata de vaccinare a personalului din învățământ, școlile și grădinițele vor fi deschise cu prezență fizică de luni, după ce va fi modificat ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației, a anunțat Sorin Cîmpeanu într-o conferință de presă de la sediul ministerului, citat de edupedu.ro.

Noile reguli de funcționare a școlilor, care vor fi valabile de săptămâna viitoare, urmează să fie publicate în Monitorul Oficial. Ziua de referință pentru rata de infectare este ziua de vineri, pentru săptămâna următoare, a mai spus ministrul.

Declarațiile ministrului Sorin Cîmpeanu:

“Având în vedere nivelul foarte ridicat de interes, justificat, pentru modul în care vor putea funcționa școlile, începând de săptămâna viitoare, în urma consultărilor detaliate pe care le-am avut între Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, vă pot spune următoarele lucruri valabile pentru acest moment, stadiul pentru acest moment.

Este în curs de pregătire o Hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prin care Ministerele Sănătății și Educației sunt abilitate să dea un ordin comun, în sensul în care sunt deschise activitățile în grădinițe și școli în localitățile care sunt sub rata de infectare de trei la mie, indiferent de rata de vaccinare a personalului din învățământ.

Vă aduc la cunoștință că, astăzi, 1.724 de localități din România au rata de infectare de sub trei la mie. La nivel național, rata de infectare este astăzi 4,36 la mie. În București, de exemplu, este de 4,76 la mie și sunt 18 județe care în ansamblul lor au rata de infectare mai mică de trei la mie.

Practic, în mai bine de jumătate din teritoriul țării rata de infectare este sub acest prag de trei la mie. De luni, în aceste localități toți copiii din grădiniță și elevii vor putea merge cu prezența fizică fără a ne mai raporta la rata de vaccinare din unitățile de învățământ.

Fiind convins că, în această seară, vom adopta hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care vom decupla rata de vaccinare de modul de funcționare în școlile și grădinițele unde avem și trei la mie rata de infectare, avem și o serie de prevederi care vor completa ordinul comun:

Completările vizează modalitatea de testare. Este vorba de precizări cu privire la protocolul care se aplică în cazul elevilor care vor fi depistați pozitiv în urma testării. Practic, dacă testul de salivă este pozitiv și se face testul PCR, elevul aduce rezultatul negativ al testului PCR și poate continua cu prezență fizică. Dacă nu se face testul sau dacă testul PCR confirmă rezultatul testului de salivă, elevul va rămâne la domiciliu vreme de 14 zile.

Avem nevoie de o serie de completări în procedura care va fi elaborată de către Ministerul Sănătății. A fost deja elaborată o instrucțiune și este nevoie de completări la această procedură pentru care Comitetul Național pentru Situații de Urgență a abilitat Ministerul Sănătății. Deci procedura este în sarcina Ministerului Sănătății, conform Hotărârii CNSU numărul 102, articolul 2.

O prevedere foarte importantă este următoarea: la decizia școlii, testele vor putea fi administrate la domiciliu, de către părinți sau sub supravegherea părinților sau a reprezentanților legali ori în școală. Atunci când există dorința colegilor cadre didactice pentru a fi administrate în școală, este nevoie și de acordul părinților. Acordul părinților va fi exprimat într-un formular pentru care am agreat că va fi elaborat de către Ministerul Sănătății.

Rezultatul va putea fi trimis dirigintelui, în scris sau prin e-mail sau învățătorului sau persoanei desemnate în școală. Este foarte posibil, pentru a acoperi toate situațiile, ca în ziua de vineri fiecărui elev sau copil de grădiniță să i se pună la dispoziție două teste pentru săptămâna viitoare, dacă părinții decid să le facă acasă evident că nu e nevoie de acordul părinților, pentru că ei înșiși le administrează. Dacă profesorii în școală, prin decizia Consiliului de Administrație, consideră că administrarea poate fi organizată în școală, copilul va merge cu cele două teste sau cu testul de luni și testul de joi pentru a fi administrat în școală și supravegherea cadrelor didactice. Oricum testele vor fi la copii.