Cupa Naţiunilor: Anglia se califică, după mari emoţii, pentru Final four

0
410

Grupa a IV-a a Ligii Naţiunilor, a programat, ieri, pe Wembley (78.221 spectatori) revanşa dintre reprezentativele Angliei şi Croaţiei, după CM 2018. Partida, bogată în ocazii, cu miză deosebită din perspectiva clasamentului, a fost una cu maxim suspans. Croaţii au deschis scorul prin Kramaric (min. 57), fost campion al Angliei cu Leicester în 2016, şi Anglia părea… retrogradată în grupa B. Dar Lingard (min. 78) şi Kane (min. 85) au întors rezultatul. Ocaziile au alternat de la o poartă la alta şi fundaşul central al croaţilor Vida (min. 80) a reluat o centrare cu capul, scoasă de pe linia porţii adverse in extremis de… Lingard. Anglia s-a calificat pentru faza finală a competiţiei, care va fi găzduită de oraşele Porto şi Guimaraies din Portugalia, graţie unui Kane în zi fastă, decisiv la primul gol şi realizatorul celui de-al doilea. Vicecampioana mondială, după o înfrângere (0-6) în Spania, urmată de o victorie (3-2) în faţa aceluiaşi adversar, merge în grupa B. O calificare ar fi fost ilogică. Jucătorii lui Gareth Southgate (7 p.) au devansat în clasament Spania (6 p.) şi Croaţia (4 p.).