Craiovenii vor plăti aceleași taxe și în 2019

0
367

Municipalitatea a decis ca, și în 2019, să se meargă pe aceleași cote de impozitare care au fost aplicate în ultimii doi ani, ceea ce înseamnă că taxele și impozitele craiovenilor nu se vor mări. Totuși, contribuabilii mai pot veni și cu alte propuneri în acest sens, propuneri care mai pot fi depuse până mâine.

Cea mai mare parte a bugetului Craiovei, peste jumătate din suma de 420 milioane de lei (valabilă pentru acest an), provine din taxele și impozitele pe care le plătesc craiovenii pentru bunurile pe care le dețin – case, mașini sau terenuri, precum și pentru serviciile de care beneficiază – diferite taxe percepute pentru obținerea documentațiilor, în special cele de urbanism. Pornind de la aceste date, municipalitatea craioveană a organizat, în fiecare an, o dezbatere publică în care toți cetățenii au fost invitați să își spună părerea cu privire la cuantumul acestor taxe.

Proiectul este afișat pe site-ul primăriei

Și în acest an se întâmplă la fel. Mai întâi, proiectul privind taxele și impozitele pentru 2019 a fost afișat pe site-ul primăriei, putând fi consultat de către oricine este interesat. Craiovenii mai pot să vină cu propuneri, până mâine, 20 noiembrie, propuneri pe care le pot depune la sediul principal al primăriei, mai precis la Centrul de Informare pentru Cetățeni (intrarea prin strada Romul), prin fax sau prin email. Ca și în anii anteriori, autoritățile colectează toate aceste propuneri ce vin din partea cetățenilor, urmând ca, la întâlnirea publică care va fi organizată apoi la sediul primăriei, să fie dezbătute.

Se menține cotă de impozitare de 0,08% pentru clădirile rezidențiale

Potrivit proiectului afișat de primărie, taxele și impozitele pe care le vor plăti craiovenii în 2019 vor rămâne neschimbate. Concret, cotele de impozitare în funcție de care se calculează nivelul acestora au fost menținute la aceleași procente, prin urmare nu se înregistrează nici o creștere sau, dimpotrivă, așa cum ar fi așteptat mare parte dintre craioveni, o scădere a acestora. Astfel, în ceea ce privește impozitul pe clădirile rezidențiale, cota se menține la 0,08%, ceea ce înseamnă că, pentru un apartament cu două camere, cu o suprafață de 70 de metri pătrați, se va plăti aceeași sumă ca impozit – 188 de lei.

Nedepunerea evaluării crește impozitul

Și la clădirile nerezidențiale (care sunt folosite în scop comercial), autoritățile propun să se mențină aceeași cotă de impozitare: 0,4%. Reamintim că respectiva cotă a fost mărită pentru anul 2018, în condițiile în care cu doi ani în urmă, în 2017, cota aplicată a fost de 0,2%. În cazul în care proprietarul unui astfel de spațiu nu face evaluarea spațiul în trei ani, nedepunerea declaraţiei de evaluare de imobilului presupune o cotă impozabilă de 5%, la care se adaugă şi o cotă adiţională de 50%. În celălalt caz, la clădirile rezidențiale, evaluarea trebuie depusă de către proprietar în cinci ani, iar dacă nu se întâmplă acest lucru, proprietarul apartamentului sau al casei i se aplică o cotă de 2%, în loc de 0,08%.