Noi standarde de calitate pentru beneficiarii sistemului de asistență socială

2
1372

Ministerul Muncii și Justiției Sociale a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordin de ministru de revizuire a standardelor minime de calitate în domeniul serviciilor sociale. Standardele, care nu au mai fost revizuite din anul 2015 și sunt prevăzute în Programul de Guvernare 2018-2020, se adresează tuturor categoriilor de persoane aflate în dificultate (copii, bătrâni, persoane cu handicap), dar, în mod special, minorilor.

Printre măsurile nou introduse se numără obligația centrelor rezidențiale de a lua măsuri astfel încât beneficiarii să aibă acces permanent la hrană, care să fie disponibilă și în perioadele dintre mesele obligatorii de peste zi. Concret, în fiecare centru vor trebui să existe frigidere care să conțină fructe și legume proaspete, alimente neprocesate și desert, la care beneficiarii să aibă acces oricând și dacă doresc. În ceea ce privește situația copiilor care frecventează grădinița sau școala se va pune la dispoziția acestora o gustare consistentă, între micul dejun și prânz, pregătită sub formă de pachet. Beneficiarii vor primi o alimentaţie suficientă, adecvată, corespunzatoare vârstei, stării de sănătate, nevoilor și preferinţelor și vor fi implicați în procesul de alegere a alimentelor și cel de preparare a hranei.

O altă noutate o reprezintă majorarea sumelor de bani alocate copiilor instituționalizați pentru achiziționarea de îmbrăcăminte, încălțăminte și alte nevoi personale, care vor fi acordate direct beneficiarilor, astfel încât aceștia, sub îndrumarea persoanei de referință din cadrul centrului, să își poată achiziționa ce produse doresc. Astfel, nu vor mai fi achizitionate centralizat bunuri, la nivel de DGASPC, ci se vor atribui sume de bani fiecărui copil, pentru a evita eventuala discriminare a acestora în societate, pe motiv că poartă haine identice și de aceleași culori. Copiii trebuie sa dețină obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte curate, decente și neuzate; ținute variate, colorate și vesele, adaptate vârstei și potrivite pentru fiecare anotimp al anului. Sunt interzise orice fel de practici de “uniformizare” a copiilor, prin cumpărarea de produse identice pentru toţi copiii din centru sau dintr-o grupă/modul.

Proiectul de Ordin mai prevede și organizarea de petreceri la zilele de naștere ale copiilor instituționalizați, dreptul acestora de a primi cadouri, dar și al celorlalți copii de a participa la aceste evenimente. Totodată, documentul mai precizează că vor trebui organizate excursii trimestrial și o tabără anual, dar și activități de socializare, sportive, culturale, educaționale, de recreere.

La capitolul Sănătate, în fiecare centru se vor asigura condițiile necesare pentru protejarea sănătății copiilor, promovarea unui stil de viață sănătos și asigurarea accesului la serviciile medicale necesare, astfel încatcopiii să trăiască și să se dezvolte într-un mediu de viață care să le protejeze sănătatea fizică, psihică și emoțională și să le asigure accesul la toată gama de servicii medicale, în concordanță cu nevoile fiecăruia. Furnizorii de servicii sociale vor avea obligația de a asigura prezentarea fiecărui copil la un consult stomatologic cel puțin o dată pe an.

În ceea ce privește Învățământul, în fiecare centru se va asigura respectarea dreptului copilului la educație și se va facilita accesul acestuia la toate nivelele de învățământ și instituțiile de învățământ prevăzute de lege, precum și la programe de orientare vocațională și de formare profesională. Astfel,copilultrebuie sa beneficieze de toate condițiile necesare pentru a urma învățământul general obligatoriu ș, în funcție de gradul de dezvoltare și de maturitate, dorințele și aspirațiile fiecăruia, de a avea acces la alte categorii sau nivele de învățământ (învățământ secundar și terțiar, învățământ special și special integrat, învățământ tehnic și profesional).Fiecare centru se va asigura ca niciun beneficiar nu prezintă abandon școlar, iar cel puțin 90% din beneficiarii centrului nu prezintă corigență/repetenție la sfârșitul unui an școlar. Standardele minime de calitate reprezintă cerinţele minimale privind eficacitatea şi eficienţa activităţilor desfăşurate în raport cu nevoile beneficiarilor, obiectivele asumate, rezultatele aşteptate. Furnizorii de servicii sociale primesc licențele de funcționare dacă îndeplinesc criteriile prevăzute în aceste standarde.

Noile standarde minime de calitate, aprobate prin ordin al ministrului muncii, vor intra în vigoare după parcurgerea procedurii de transparență decizională și publicarea acestora în Monitorul Oficial al României.

Acestea vor sta la baza revizuirii standardelor minime de cost, în baza cărora se alocă sume de la bugetul de stat pentru finanțarea serviciilor sociale.

2 COMENTARII

  1. corespunzator realitatilor obtinute pana in prezent din produsele muncii doamnei din foto, asteptati-va la cu totul altceva decat cele afirmate de dumneaei.

  2. pentru familiile ai caror copii nu se afla in DGASPC-uri ce face “doamna” ministru pt a-i ajuta sa ajunga la “cel putin 90%” grad de promovare ???
    Vasilescu vrea frigidere “la care beneficiarii să aibă acces oricând”…asta pentru ca la orice control de la curtea de conturi sa se poata da amenzi mai usor sau….????are habar cate kcal snt necesare , cat de echilibrata trebuie sa fie alimentatia???? bine ca le dati gustari si dulciuri, exact de asta aveau nevoie!!!

Comments are closed.