Mitriţă: “Sunt oltean şi sunt căpitanul Craiovei, nu plec la altă echipă din ţară”

0
419

Alex Mitriţă a vorbit despre partida cu FCSB spunând că nu-şi aduce aminte să fi văzut vreo victorie a Craiovei într-un derby cu Steaua. Mitriţă avea 7 ani în 2002, la ultima victorie a Craiovei în faţa Stelei, scor 3-1. „Va fi un meci foarte greu, cu o echipă bună, eu cred că avem un lot foarte valoros şi trebuie să avem o atitudine foarte bună pentru a învinge. Va fi un meci frumos, deschis, între două echipe bune ale campionatului. N-am câştigat de foarte mult timp cu FCSB, eu chiar nu-mi aminte să fi văzut în viaţa mea un succes al Craiovei în faţa Stelei  Suntem foarte motivaţi să obţinem un succes contra lor în faţa a 30.000 de oameni. Nu avem nicio problemă cu cei de la FCSB, nu ne tachinăm cu ei la naţională, suntem colegi la lot, eu am câteva lovituri la glezna stângă de la Benzar, în rest nimic. La meciurile directe cei mai buni să câştige. Nu mai vorbesc despre goluri, despre titlul de golgheter, fiindcă de când am vorbit nu am mai marcat” a declarat Mitriţă.

Mitriţă spune că nu-l interesează vreo ofertă primită de la Gigi Becali, fiindcă în România vrea să joace doar la Universitatea Craiova: „Valoarea mea se vede pe teren, nu din gură, nu ştiu cât valorez, îi las pe alţii să aprecieze. Nu mă interesează să joc la altă echipă din ţară. Gigi Becali o să mă rateze de foarte multe ori, fiindcă sunt oltean, m-am născut aici şi mi-am dorit mereu să joc la această echipă, acum sunt şi căpitanul ei. În afară de Craiova nu voi mai juca la altă echipă în România. Avem cei mai frumoşi suporteri, avem echipă bună, jucăm frumos, de ce m-ar interesa altă echipă din ţară? Nu se merită să pleci de aici la altă echipă, orice jucător care vrea să plece de la Craiova vrea să plece doar afară” a spus Mitriţă, autor a 8 goluri în acest campionat.