Primul seminar internaţional de cercetare doctorală şi schimburi universitare

0
434

Școala doctorală „Alexandru Piru” de la Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova are deosebita onoare de a vă invita la primul seminar internaţional de cercetare doctorală şi schimburi universitare, „Nous et les autres”  – La recherche interculturelle: un cadre pluridisciplinaire et transversal, organizat de Universitatea din Craiova în parteneriat cu Universitatea Paris 3 Sorbonne Nouvelle, Universitatea din Geneva şi Agenţia Universitară a Francofoniei – Biroul Europa Centrală şi Orientală. Evenimentul va avea loc în perioada 20-21 octombrie 2017, la sala 444 (etajul 2, clădirea centrală a Universităţii, str. A.I. Cuza, nr 13)

 Prima zi a seminarului va fi dedicată comunicărilor ştiinţifice ale participanţilor, a doua zi fiind rezervată unei mese rotunde la care vor participa conducători de doctorat, doctoranzi şi masteranzi. Cu toţii vor dezbate probleme legate de posibilităţile de colaborare, de reţelele doctorale europene, doctorate în cotutelă, cercetări şi proiecte comune.

Un cadru de diseminare a rezultatelor cercetării doctorale

 La primul seminar internaţional de cercetare doctorală şi schimburi universitare „Nous et les autres ”  – La recherche interculturelle: un cadre pluridisciplinaire et transversal – vor participa profesorii Emmanuel Fraisse, Sandrine Wachs, Dan Savatovsky de la Universitatea Paris 3 Sorbonne Nouvelle, Laurent Gajo de la Universitatea din Geneva, Elveţia, Laurent Gautier de la Universitatea din Bourgogne, Dijon, Franţa.

Seminarul se încrie în seria manifestărilor dedicate împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Craiova şi se doreşte a fi un cadru de diseminare a rezultatelor cercetării doctorale, dar şi de proiectare a unor activităţi şi proiecte comune cu universităţile participante.

Din comitetul de organizare fac parte Cecilia Condei, Iuliana Pandelică, Mihaela Popescu, Cristiana Teodorescu, Monica Tilea, comitetul ştiinţific fiind compus din Emmanuel Fraisse, Mohamed Ketata, Sandrine Wachs, Dan Savatovsky, Laurent Gajo, Cecilia Condei, Mihaela Popescu, Cristiana Teodorescu, Monica Tilea.