Peste 200 de minori, victime ale traficului de persoane

0
410

În primele şase luni ale acestui an, peste 200 de minori au căzut victime ale traficului de persoane. Mai exact, din cele 379 victime identificate, 201 au fost minori.

Până pe 20 octombrie a.c, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (ANITP) organizează o serie de evenimente dedicate marcării Zilei Europene de luptă împotriva traficului de persoane, subsumate unei campanii intitulate “Săptămâna prevenirii traficului de persoane”. Marcarea Zilei Europene de luptă împotriva traficului de persoane  este un exerciţiu de creştere a gradului de conştientizare a populaţiei asupra riscurilor acestui fenomen. Activităţile preventive au drept scop informarea publicului cu privire la dimensiunile şi formele de manifestare ale traficului de persoane, cât şi la întărirea capacităţii de autoprotecţie la ameninţările acestui fenomen  în rândul persoanelor vulnerabile.

În acest context, la nivelul Centrului Regional Craiova se desfăşoară activităţi de prevenire în unităţile şcolare de pe raza judeţelor Dolj, Gorj, Olt şi Mehedinţi.