Parlamentul a decis ca 1 Iunie, Ziua Copilului, să fie zi liberă nelucrătoare

0
376

1 iunieDeputaţii au adoptat cu 237 de voturi ”pentru” modificarea articolului 139 din Codul muncii, în sensul instituirii ca zi liberă, nelucrătoare, a zilei de 1 iunie, sărbătorită ca Ziua Copilului. La dezbaterea proiectului de lege de săptămâna trecută mai mulţi copii, însoţiţi de Andreea Marin şi Virgil Ianţu, au fost prezenţi la Palatul Parlamentului, cerându-le aleşilor să susţină proiectul de lege.

“De fapt ce înseamnă pentru copilul tău să stea cu zi întreagă cu tine, să-i aparţii de dimineaţa până seara? Înseamnă o excepţie. Părinţii aleagă de dimineaţa până seara pentru ei, pentru a face ceva pentru viaţa copiilor lor. Dar uneori copiii noştri ne arată că au nevoie de noi, de prezenţa noastră, de atenţia noastră, de implicarea noastră cu trup şi suflet lângă ei. Nu că nu am face-o, dar când suntem cu telefonul alături, e clar că atenţia noastră e divizată. Când suntem cu grijile de la serviciu în minte, e clar că nu suntem cu totul pentru ei acolo. (…) Deci copilul are nevoie să fim atenţi la ceea ce spune, să se simtă ascultat, să se simtă protejat. Copilul are nevoie să simtă că ştii să fii, pe lângă părintele autoritar şi care impune reguli, şi părintele care devine copil din când în când, partener de joacă pentru el. Dacă nu măcar pe 1 iunie să facem lucrul ăsta, atunci când? Eu zic că nu este o mare pierdere economică dacă o zi din an ne dăruim, de dimineaţa până seara, timpul alături de copiii noştri”, a spus Andreea Marin, la Palatul Parlamentului, la dezbaterea proiectului de lege.

Propunerea legislativă a fost susţinută de campania derulată de grupul de iniţiativă format din Itsy Bitsy FM şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, lideri de opinie – Andreea Marin, Virgil Ianţu şi Tily Niculae, parlamentari, specialişti psihologi, asociaţii de părinţi, urmârind să îmbunătăţească relaţia dintre copiii şi părinţii din România, determinându-i pe cei din urmă să petreacă timp de calitate împreună cu cei mici.

Camera Deputaţilor este for decizional, legea ar urma să fie transmisă preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare. După promulgarea de către Preşedintele României, data de 1 iunie – Ziua Copilului – se va adăuga celorlalte sărbători legale: 1 şi 2 ianuarie; 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române; prima şi a doua zi de Paşti; 1 mai; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun. Codul Muncii mai prevede şi două zile libere pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.