Primirea de către prim-ministrul Viorica Dăncilă a Președintelui Camerei Deputaților a Parlamentului R. Cehe, Radek Vondráček

0
316

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut ieri, 18 septembrie, la Palatul Victoria, în marja Summit-ului Inițiativei celor Trei Mări, care se desfășoară la București, o întrevedere cu Președintele Camerei Deputaților a Parlamentului R. Cehe, Radek Vondráček.

Dialogul cu oficialul ceh a reliefat nivelul foarte bun al cooperării bilaterale, bazată pe relațiile tradiționale dintre cele două state și obiective apropiate în cadrul UE și al NATO.

Înaltul oficial român a punctat importanța intensificării dialogului politic și întăririi cooperării bilaterale, atât în domeniul economic, cât și în ceea ce privește afacerile strategice și cooperarea regională, abordare împărtășită de demnitarul ceh.

A fost remarcată evoluția ascendentă a relațiilor economice, cu accentuarea creșterii schimburilor comerciale și a investițiilor bilaterale, precum și tendința pozitivă a economiilor celor două state.

Totodată, în contextul aniversării, în 2018, a Centenarului Marii Uniri pentru România și a împlinirii a 100 de ani de la declararea independenței statului cehoslovac,  precum și al marcării a 50 de ani de la Primăvara de la Praga, înaltul oficial român a relevat afinitățile de ordin istoric și cultural care stau la baza relațiilor româno-cehe.

Cu această ocazie, oficialul ceh a reiterat invitația adresată de premierul Andrej Babiš prim-ministrului român, de a participa, la 27 octombrie, la Praga, la ceremoniile dedicate evenimentelor majore din istoria țării.

Referindu-se la agenda europeană, primul-ministru Viorica Dăncilă a arătat că, pe durata Președinției la Consiliul UE din primul semestru al anului 2019, obiectivul României va fi de a sublinia importanța unității, solidarității și de a crește nivelul de convergență în cadrul UE, în scopul depășirii provocărilor actuale și viitoare.