La data de 15 august a.c., polițiști din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Bârca au fost sesizați de un bărbat de 40 de ani, din comuna Bârca, cu privire la faptul că el și soția lui, de 38 de ani, au fost implicați într-un conflict. După câteva zile, s-a dat şi sentinţa, pentru toţi cei implicaţi: 60 de zile sub control judiciar.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că, pe strada “Mihai Viteazu”, din localitate, ar fi avut loc un conflict între mai multe persoane, care nu ar fi necesitat acordarea de îngrijiri medicale și în urma căruia unui autoturism i-ar fi fost provocate distrugeri. În urma verificărilor efectuate de polițiști, trei persoane au fost conduse la sediul secției pentru audieri. “În urma probatoriului administrat de polițiști, un tânăr de 21 de ani si un barbat de 51 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire și alte violente și distrugere. De asemenea, bărbatul de 40 de ani a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violente. Cei în cauză au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J.Dolj. În cursul zilei de astăzi, cele trei persoane au fost prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, care a dispus față de acestea luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, a precizat Daniela Pîrvulescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeşean Dolj.