Din 16 august până pe 16 septembrie 2019, românii pot vota cele șase cântece care vor reprezenta România în prima carte de cântece a Uniunii Europene. Votul pentru EU Songbook se face online în limba română pe www.eu-songbook.org. Au fost decise 6 categorii de cântece de 17 academii din 14 state membre: „Cântece de dragoste”, „Natură şi Anotimpuri”, „Libertate şi Pace”, „Cântece populare”, „Cântece despre credinţă” şi „Cântece pentru copii”.
Printre cele 54 de cântece românești nominalizate se află cele tradiționale precum „Ciuleandra”, „Ciocârlia”, „Alunelul”, „Lie, Ciocârlie”, „Aseară ți-am luat basma”, „Cine iubește și lasă”, dar și contemporane precum „Amintire cu haiduci” și „Vino, Doamne” de Vali Sterian, „Ploaia care va veni” de Pasărea Colibri, „Lasă-mi toamnă pomii verzi” de Margareta Pâslaru, pe versuri de Ana Blandiana. De asemenea, sunt incluse „Somnoroase păsărele”, „Mai am un singur dor” și „Pe lângă plopii fără soț” de Mihai Eminescu.
Îndrăgitul cântăreț, compozitor și actor craiovean Tudor Gheorghe (74 de ani) este nominalizat cu trei melodii la tot atâtea categorii – „Au înnebunit salcâmii” („Cântece de dragoste”), „Acolo este țara mea” („Libertate şi Pace”) și „Vin colindătorii” („Cântece despre credinţă”).
Cartea de Cântece a UE este un proiect de pionierat iniţiat de o organizaţie nonprofit, fără nicio legătură politică sau financiară cu Bruxellesul. Organizaţia European Union Songbook a fost fondată în ianuarie 2015 de trei danezi şi un italian. Prima ediţie a EU Songbook este prevăzut să fie publicată de Ziua Europei, pe 9 Mai 2020, și va cuprinde 162 de cântece tipărite în limba originală şi în traducere engleză. În eventualitatea unui profit, acesta va fi folosit ca finanţare pentru o a doua versiune, în toate cele 24 de limbi europene, în aşa fel încât toată lumea, indiferent de cunoaşterea limbii engleze, să poată cânta şi înţelege versurile.