Tudose îl ameninţă pe ministrul Cuc: “Vom avea o discuţie personală despre TAROM”

0
407

tudosePremierul Mihai Tudose i-a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc să dea explicaţii legat de situaţia de la TAROM, susţinând că la o pierdere de 104 milioane de lei, în şase luni, ministrul ar fi trebuit să facă urgent o analiză.  Un schimb de replici a avut loc şi pe situaţia autostrăzilor. Premierul Mihai Tudose i-a reproşat ministrului Transporturilor că oamenii pe care i-a trimis să verifice lucrările pe diferite tronsoane de autostrăzi nu s-au deplasat în teren.

”Domnule ministru Cuc, acum trei săptămâni v-am întrebat de ce i-aţi prelungit cu patru luni mandatul celui de la TAROM şi mi-aţi spus că vă asumaţi şi că aveţi încredere în el. Înţeleg că aveţi încredere în el (n.r. directorul companiei TAROM) şi vă asumaţi ce e acolo? 104 milioane pierdere pe 6 luni?”, l-a întrebat premierul Mihai Tudose pe Răzvan Cuc.

        Ministrul Transporturilor a încercat să ofere explicaţii: ”La TAROM sunt pierderile pe care le-aţi amintit, dar la TAROM au operat cu două aeronave în minus şi în urma unei decizii comerciale anumite rute comerciale au fost anulate şi acum se reiau. Au avut şi probleme tehnice şi au redus numărul de aeronave, s-a lansat procedura de achiziţie pentru trei aeronave de lung curier pentru a preîntâmpina pierderile. Vor urma şi evaluări ale personalului şi disponibilizările care se impun”, a spus Cuc.

       Explicaţia nu l-a mulţumit însă deloc pe Tudose, care a anunţat că va urma o discuţie personală pe subiect. ”Daţi-mi voie să nu vă cred. Nu mai am pic de încredere. După ce avem pierdere, după ce luăm avioane, ultimul punct este să facem analiza? Păi era primul punct. Vom avea o discuţie şi personală. Că el (directorul TAROM) şi-a luat leafa în fiecare lună şi noi toţi plătim 104 milioane piederea de la TAROM”, a declarat premierul.

        Eugen Davidoiu, fost director al SNLO, a fost numit în funcţia de director al Companiei Tarom în luna februarie 2017. Davidoiu a fost numit în noua funcţie de către Consiliul de Administraţie al companiei aeriene, acesta luându-i locul lui Dan Iulius Plaveţi.

         Schimb de replici şi pe situaţia autostrăzilor.  Premierul Mihai Tudose i-a reproşat ministrului Transporturilor că oamenii pe care i-a trimis să verifice lucrările pe diferite tronsoane de autostrăzi nu s-au deplasat în teren. Ştiţi că cei desemnaţi în urmă cu două luni să meargă pe diverse tronsoane de autostrăzi nu a fost niciunul?! Dumneavoastră aţi fost, dar nu pe toate…”, a spus premierul Mihai Tudose. ”Voi analiza situaţia. Eu am fost. Am discutat cu cei de la CNAIR şi m-au asigurat ca a fost câte un reprezentant”, a declarat, la începutul şedinţei de Guvern, Răzvan Cuc.