La „ajustare”, 51 de locuri în grădiniţele din Dolj

0
321

gradinitaÎn conformitate cu procedura legală, este în plină desfăşurare cea de-a treia etapă a înscrierii în învăţământul preşcolar (grădiniţă), cea de ajustare. „În acest moment, sunt 51 de locuri disponibile, înscrierea la această formă de învăţământ urmând să fie făcută după normativele în vigoare, acolo unde au mai rămas locuri libere”, a precizat prof. Monica Sună, inspector pentru Resurse umane în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. În Craiova sunt opt instituţii de acest fel, unde sunt pregătite 30 de poziţii, cele mai multe la Grădiniţa „Eden” (12), pe celelalte locuri fiind „Paradisul Copiilor” şi „Ion Creangă”, cu câte cinci locuri. În mediul rural, la Grădiniţa din Urzica Mare mai sunt şase locuri, iar la unitatea din Pleniţa alte patru. În etapa de reînscriere, au fost 10.185 de cereri (pentru copiii care făceau parte din sistem, dar era necesară altă procedură); în prima etapă destinată celor nou-veniţi s-a înregistrat un număr de 3.209, iar în cea de-a doua procedură legală au fost cuprinşi 401 copii.