Razie printre taximetriștii craioveni

0
260

Poliţiştii Biroului Rutier Craiova au organizat, ieri, o acţiune, în municipiul Craiova, pentru verificarea legalităţii activităţii de transport persoane în regim taxi. În cadrul acţiunii, poliţiştii rutieri au verificat în trafic peste 150 de autovehicule destinate transportului rutier de persoane în regim taxi, iar ca urmare a neregulilor constatate oamenii legii au aplicat 21 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de aproape 9.000 lei. Poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice două permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare.

Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, în primele 7 luni ale anului 2015, poliţişti rutieri au organizat 9 acțiuni pentru verificarea taximetriştilor, în urma cărora au aplicat 548 de sancţiuni.  De asemenea, poliţiştii au reţinut 140 de permise de conducere persoanelor care desfăşurau activităţi de transport persoane în regim taxi şi au retras 79 certificate de înmatriculare. În plus, taximetriştii au fost sau sunt cercetaţi în 12 dosare penale.